Kim Kardashian a împărtășit cu fanii de pe Instagram o nouă imagine cu băiețelul ei, Psalm, de data aceasta fiind vorba de o fotografie de close-up.
Kim Kardashian și Kanye West au devenit părinți pentru a patra oară în urmă cu o lună, prin intermediul unei mame surogat, aceeași metodă folosită pentru nașterea lui Chicago.
Kim Kardashian a fost cea care a anunțat vestea, prin intermediul unei postări pe Twitter: „El este aici și este perfect!” Ulterior, starul a adăugat „De asemenea, el este geamănul lui Chicago, lol. Sunt sigură că se va schimba mult, însă în acest moment arată exact ca ea”. Starul nu a dezvăluit atunci ce nume a ales pentru băiețel, dar reprezentantul lui Kim a precizat pentry Page Six că băiețelul s-a născut pe 9 mai și a cântărit 3 kilograme.
După câteva zile starul reality a postat pe Instagram prima imagine cu băiețelul, anunțând astfel și ce nume a ales pentru acest: Psalm West.
Acum, starul reality a decis să le arate celor care o urmăresc pe Instagram chipul lui Psalm, imagine în care băiețelul de o lună doarme liniștit. „Psalm Ye” este textul care însoțește imaginea.
Foto: Arhiva Revistei ELLE