A apărut prima imagine cu fiul Adelei Popescu și al lui Radu Vâlcan – cele două vedete așteaptă cel de-al treilea copil acum. Deși în special Radu Vâlcan și-ar fi dorit o fetiță (cei doi mai au împreună alți doi băieți), ei au anunțat recent că vor avea tot un băiat. „Vestea am aflat-o prin telefon. Sosise rezultatul testelor genetice care implicit anunța și sexul copilului. Stăteam la un pahar cu vin împreună cu Adela în bucătărie și îmi amintesc doar că am exclamat: ‘Nu pot să cred că o să avem patru copii. Dacă ne dorim fată, vom avea minim 4', a povestit Radu Vâlcan.
Fiul Adelei Popescu urmează să se nască la începutul verii, dacă totul merge conform planului, iar prezentatoarea TV a renunțat, momentan, să modereze emisiunea PRO TV difuzată zilnic Vorbește lumea, fiind înlocuită de Lora. Aceasta urmează cu strictețe sfaturile medicului și se prezintă la controalele de rutină prin care își supervizează mersul sarcinii.
Prima imagine făcută publică cu fiul Adelei Popescu a survenit, așadar, în urma unei astfel de vizite la medic, iar vedeta s-a arătat emoționată să își revadă copilul prin intermediul imaginilor ecografice pe care le-a împărtășit și fanilor ei, sărbătorind momentul.
Ce nume va avea fiul Adelei Popescu și al lui Radu Vâlcan?
Cei doi părinți nu au decis, încă, ce nume va purta cel de-al treilea copil al lor, dar au anunțat deja că acesta va avea un nume simplu, care va începe cu litera A, continuând tradiția pe care chiar ei au impus-o în familie. „Nu avem încă un nume. Dar știm că ne dorim un nume necăutat, simplu, dar cu rezonanță. Și să înceapă, dacă se poate, cu A'. Ceilalți copii ai lor sunt Alexandru, născut în 2016, și Andrei, în 2018. Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt într-o relație din 2010, când s-au cunoscut pe platourile de filmare ale proiectului Iubire și onoare, și s-au căsătorit în 2015.
Citește și:
Înregistrări șocante cu Prințesa Latifa a Dubaiului, care își acuză familia că o ține ostatică
Foto: Instagram