Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață, și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.
Drumul Soarelui se va desfășura, pentru prima oară, pe două emisfere. Concurenții pornesc din Columbia, trec prin Mijlocul Pământului în Ecuador, destinația finală fiind Buenos Aires, Argentina. Pleacă din Medellin, Columbia, fosta reședință a lui Pablo Escobar și trebuie să ajungă în țara lui Messi. Parcursul lor include tot ce are mai interesant de oferit această zonă a Americii de Sud. Misiunile și jocurile sunt gândite în așa fel încât să le ofere atât lor, cât și telespectatorilor, o experiență completă. Vor trăi aventura la cote maxime în Columbia, vor cunoaște triburile indigene din Ecuador și vor învăța ce înseamnă pasiunea în Argentina.
Prima echipă de vedete care a fost eliminată din competiție
Trei echipe s-au întrecut la cursa pentru ultima șansă ce a adus numeroase probe în care s-a testat din plin curajul, în ediția America Express sezonul 6, din 8 noiembrie 2023. Este vorba despre Cleopatra Stratan & Edward Sanda, Iuliana Pepene & Sonia Simionov și Ionuț Rusu & George Tănase.
Cele trei echipe au dat tot ce au avut mai bun pe traseu pentru a rămâne în competiție, însă finalul cursei pentru ultima șansă a adus prima eliminare din acest sezon.
Prima echipă care s-a salvat a fost formată din Iuliana Pepene și Sonia Simionov. Cea de-a doua echipă care a ajuns la Irina Fodor a fost compusă din Ionuț Rusu și George Tănase. Ultima echipă ajunsă la Irina Fodor a fost formată din Cleopatra Stratan și Edward Sanda.
Din păcate pentru Cleopatra Stratan și Edward Sanda, de această dată cufărul adăpostea un soare roșu, ceea ce a însemnat eliminarea lor din competiție.
„Cu un ochi am plâns și cu un ochi am râs', a spus Cleopatra Stratan când a văzut că soarele e roșu.
Momentul eliminării a fost unul emoționant, atât pentru cei doi concurenți, cât și pentru colegii lor din competiție.
„A fost cel mai dur test! Le-am trecut pe toate împreună, până și ăsta cu atacul, chiar dacă a fost urât, dar am avut și experiențe faine. Vă mulțumim vouă pentru tot, că ne-ați oferit ocazia asta', au spus cei doi în fața colegilor.
Irina Fodor a subliniat faptul că cei doi au o relație de-a dreptul specială și că a remarcat că de-a lungul competiției că cei doi nu s-au certat deloc, chiar dacă au întâmpinat dificultăți. Edward și Cleopatra au ținut să precizeze că doar pe probe au fost supărați, dar niciodată unul pe celălalt.
„Cea mai frumoasă parte a fost că am putut să ajutăm oameni prin misiunile pe care le-am făcut', a spus Cleopatra Stratan.
„Din puținul nostru am reușit să facem fericiți niște oameni și să facem lucruri bune pentru alți oameni', a adăugat Edward Sanda.
Cleopatra Stratan și Edward Sanda au trecut prin momente de coșmar la America Express
În episodul care a fost difuzat pe data de 7 noiembrie, Cleopatra Stratan și Edward Sanda au trecut prin momente de coșmar după ce mașina în care se aflau alături de echipa lor, reporter și cameraman, a fost înconjurată de motocicliști înarmați.
Cum toți concurenții se aflau într-o zonă foarte periculoasă din Columbia, ei nu au mai fost nevoiți să își caute cazare ca în mod normal. Fiind ultima echipă care a reușit să ducă la bun sfârșit toate probele zilei, Cleopatra Stratan și Edward Sanda urmau a se îndrepta spre cazare când mașina de producție a fost înconjurată de o bandă de motocicliști, iar un bărbat i-a pus pistolul la cap reporterei.
„Noi am ajuns pe la ora 9 jumate – 10 seara și am parcat la două minute până la cazarea unde trebuia să stăm și în 10 secunde, trei motociclete ne-au înconjurat cu pistoale. Cu pistoale, pistoale', au povestit Cleopatra și Edward.
Cleopatra și Edward se pregăteau să coboare din mașina în care se aflau, alături de cameraman și reporter. Cântăreața nici nu a apucat să iasă că au început să se audă focuri de armă. Edward Sanda, soțul său, a avut prezență de spirit și a reușit să o tragă imediat în mașină, însă de cealaltă parte a autovehiculului, reporterul emisiunii a fost amenințat cu pistolul la cap. Bărbatul înarmat i-a cerut telefonul și pentru a scăpa cu viața, aceasta i l-a predat.
„A trecut pe lângă mine ăla cu pistolul și s-a dus la reporter, la Adriana, cu pistolul la cap. I-a zis: ‘Dă-mi telefonul, ea i l-a dat și eu în timpul acesta, mi s-a activat un instinct de salvare și am deschis duba, am tras-o după mine (n.red. Cleopatra), ea a intrat în mașină și s-a auzit pistol', a mai dezvăluit Edward Sanda despre incident.
„Eu am crezut că au împușcat-o pe Adriana. Totul s-a întâmplat în spatele dubei. Nu știai la ce să te aștepți. Eu m-am gândit la ce-i mai rău', a mai adăugat artistul.
Din stradă au continuat să se audă focuri de armă, iar echipa de securitate a intervenit imediat și a salvat situația.
„Am avut mare noroc că în spatele nostru era securitatea, care s-a luat după ei să-i urmărească în momentul în care noi eram atacați. Am aflat că am fost urmăriți de doi motocicliști', a declarat cântărețul.
„Am mers după ei, pe unul l-am recunoscut pentru că avea o rană sângerândă de la arma fast-response. Am dat declarații la poliție și ne-am dus înapoi la hotel', a explicat un membru din echipa de securitate.
Citește și:
Victor Vrînceanu, dezvăluiri despre condițiile pe care i le-a impus Andreea Antonescu, fosta lui iubită, cu care are o fetiță: „Accept să îi dau suma pe care a cerut-o'
Foto: Instagram