Premiera House of Gucci: Lady Gaga, Mădălina Ghenea și Salma Hayek strălucesc la Londra

Premiera House of Gucci a avut loc pe 9 noiembrie la Londra și a adunat pe covorul roșu cele mai strălucitoare staruri ale filmului, de la Lady Gaga la Mădălina Ghenea.

Premiera House of Gucci, deja mult așteptată, a avut loc la Londra, iar lansarea oficială în cinematografe urmează pe 6 noiembrie în Marea Britanie, pe 24 noiembrie în SUA și pe 26 în România. Filmările la spectaculosul proiect al lui Ridley Scott, bazat pe cartea lui Sara Gay Forden, The House of Gucci: A Sensational Story of Murder, Madness, Glamour, and Greed, tradusă în curând și în limba română, s-au desfășurat între februarie și mai 2021, în diverse orașe din Italia. În rolurile principale apar Lady Gaga, Adam Driver, Jared Leto, Jeremy Irons, Salma Hayek, Al Pacino. Din distribuție face parte și Mădălina Ghenea, care interpretează rolul Sophiei Loren.

Premiera House of Gucci le-a adus laolaltă pe cele mai strălucitoare staruri ale filmului, Lady Gaga apărând, firește, într-o rochie Gucci din cea mai recentă colecție a istoricei case de modă italiene, care a aniversat de curând un veac de când a fost fondată de Guccio Gucci. Mădălina Ghenea a participat purtând o ținută Moschino pe care o poți vedea în imaginile alăturate.

Filmul spune în principal povestea asasinării lui Maurizio Gucci, pusă la cale de fosta lui soție, Patricia Reggiani (Lady Gaga), însă urmărește trei decenii de trădări și răzbunări, toate pe fundalul opulent al unei drame de familie din prima linie a modei internaționale.

Premiera House of Gucci a fost umbrită de feedback-ul negativ din partea familiei Gucci. Mai devreme în acest an, Patrizia Reggiani, eroina filmului și cea din perspectiva căreia este spusă povestea, a declarat pentru o revistă italiană că a fost enervată de faptul că Lady Gaga nu a contactat-o înainte de a-și construi rolul, în vreme ce înainte declarase că este de acord cu faptul că va fi portretizată de această, că o place enorm și că actrița/cântăreață este un geniu. Producătorii filmului au declarat că ei au fost cei care nu au dorit ca Lady Gaga să intre în legătură cu Patrizia Reggiani, pentru a nu arăta în vreun fel susținere pentru crima pusă la cale de aceasta, pentru care fosta soție a lui Gucci și-a și ispășit pedeapsa în închisoare.

Înainte de premiera House of Gucci, și Patricia Gucci, fiica lui Aldo Gucci, a declarat pentru Associated Press că familia este dezamăgită de proiect, acuzând producătorii că fură identitatea unei familii pentru a face profit. Familia Gucci, a declarat aceasta, nu a fost contactată de Ridley Scott, iar cartea pe care a fost construit scenariul nu ar fi în întregime corectă. De asemenea, moștenitoarea Gucci și-a exprimat îngrijorarea și cu privire la distribuția filmului.

Citește și:
Leonardo Di Caprio, protagonistul unui moment viral. Ce i-a transmis miliardarul Jeff Bezos celebrului actor

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people