Povestea unei învingătoare: Gabriela Constantin, campioană națională paralimpica la tenis de masă

„Astăzi vei avea parte de o lecție de viață”. Așa zicea horoscopul, pe care nu îl citesc niciodată, iar propoziția asta nu era nici măcar în dreptul zodiei mele. Cu toate astea, s-a adeverit în totalitate – iată povestea Gabrielei Constantin. Care este o lecție de viață.

Gabriela Constantin are 36 de ani și este campioană națională la tenis de masă. Campioană paralimpică, de fapt. S-a născut cu o dizabilitate, trecută în dicționar cu denumirea de „focomelie'. Ceea ce înseamnă că palmele ei sunt atașate direct de trunchi.

Gabriela îmi spune că sportul i-a schimbat viața și acum nu își poate imagina cum ar fi să trăiască fără să joace tenis de masă. Acum, campioana își istorisește povestea în cadrul campaniei #NICIOSCUZA, inițiată de Comitetul Național Paralimpic în parteneriat cu Jysk România, care încurajează românii să înceapă să facă sport. Povestea Gabrielei este o lecție de viață căreia majoritatea dintre noi ar trebui să îi punem un „bookmark', ca să ne putem întoarce la ea ori de câte ori ne găsim „scuze' sau „motive' să nu facem ceea ce ne dorim.

Aflând povestea ei, pe care o poți citi și tu, în detaliu, în interviul de mai jos, nu m-am putut abține să nu mă întreb: de ce sunt cu atât mai motivați oamenii cărora viața le-a pus nenumărate obstacole în cale, decât cei pe care îi numim fără să ne gândim prea mult „normali'? Tu ce părere ai?

ELLE: Cum a apărut ideea de a face sport și cum ai ajuns să joci tenis de masă?
Gabriela Constantin: Ideea de a face sport a apărut acum 18 ani, întâlnind tot o persoană cu dizabilități fizice la ambele mâini, care joacă tenis de masă. O cheamă Maria Stănescu și ea a fost cea care mi-a pus paleta în mână și m-a încurajat să joc cu ea și mi-a spus: dacă eu am reușit să joc, și tu vei reuși!'. Într-adevăr, a avut dreptate și pentru asta îi mulțumesc. A urmat o perioadă de acomodare, după care am început să particip la diferite competiții de tenis de masă pentru persoane cu dizabilități. După câțiva ani, am reușit, datorită ei și celorlalți (Florin, dna. Sally – președintele Comitetului Național Paralimpic, dl. Cristi și alții), să devin și campioană națională la tenis de masă.

ELLE: Cum este să trăiești cu o dizabilitate în România?
G. C.: Este cam greu pentru mine să trăiesc în România cu dizabilitatea pe care o am pentru că, în primul rând, sunt privită de anumite persoane pe stradă cu milă, indiferență și drept diferită (de felul în care arăt, fizic, față de ele). Din contră, persoanele normale ar trebui să ne privească ca fiind persoane fără dizabilități, să privească dincolo de felul cum arătăm fizic. Sper, pe viitor, ca persoanele normale să își schimbe mentalitatea față de noi, dar asta se va întâmpla în momentul în care vor conștientiza că mâine pot fi și ele în locul nostru.

ELLE: Care au fost persoanele care te-au ajutat de-a lungul vieții tale și cum au făcut acest lucru?
G. C.: Au fost cei din jurul meu, prietenii, colegii și familia. Toate aceste persoane m-au ajutat cu o vorbă bună, cu un sfat, m-au încurajat și m-au susținut în tot ceea ce mi-am propus. Le mulțumesc frumos în continuare că au fost alături de mine, că nu au renunțat la mine și că au crezut în mine. Îmi doresc că niciodată să nu îi dezamăgesc. Dumnezeu mi-a luat dintr-o parte, dar mi-a dat pe altă parte persoane minunate și m-a înzestrat cu un har, acela de a practica tenisul de masă și de a deveni cea mai bună dintre cele mai bune.

ELLE: În sport contează foarte mult mentalitatea: care sunt principiile după care te ghidezi tu?
G. C.:

Merg la masă de ping-pong cu optimism, gândesc pozitiv înainte și în timpul jocului.
Nu cedez atunci când apăr greșeli.
Muncesc cu pasiune și mă bucur că pot practica sportul de performanță.
Din înfrângeri pot învăța mai mult decât din victorii.
Nu îmi pierd răbdarea niciodată și știu că rezultatele pot apărea după mult timp.

ELLE: Cine te inspiră și ce te motivează să continui?
G. C.: Mă inspiră jucătoare că Eliza Samară sau jucătoarea paralimpică la tenis de masă din Croația care, înainte de accidentul pe care l-a avut, a făcut tenis de masă și după accident s-a reapucat de acest sport care a ajutat-o, în ciudă dizabilității pe care are o are (nu se poate mișca la masă) să-și depășească limitele și să devină o campioană europeană.

ELLE: Care a fost momentul în care ți-ai dat seama că vrei să faci performanță în tenis de masă?
G. C.: Atunci când am început să particip la diferite competiții internaționale pentru persoane cu dizabilități și am reușit să le înving pe unele dintre adversarele mele. De atunci mi-am dat seamă că pot face performanță în tenis de masă.

ELLE: Cum ai trecut peste dizabilitatea ta când ai pornit în această călătorie?
G. C.: Când îți dorești ceva din tot sufletul, dizabilitatea nu este o piedică. Cu voință poți să-ți dezvolți abilități de care nu credeai că ești capabil. Antrenorii pot crea strategii care țin de tehnica sportului respectiv, astfel încât ele să suplinească calități fizice deosebite.

ELLE: Cât de mult și cât de frecvent te antrenezi?
G.C.: Mă antrenez în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 18:00 la ora 20.00, iar sâmbăta și duminica fac antrenament câte 4 ore pe zi.

ELLE: Povestește-ne puțin despre programul unei zile obișnuite de-ale tale.
G.C.: Mă trezesc de dimineață, îmi fac tabieturile, după aceea servesc micul dejun, merg la serviciu –„FUNDATIA MOTIVATION ROMANIA' – de la 8.15 – 16.45, iar după terminarea programului de lucru mă duc la antrenament și după terminarea antrenamentului mă întorc acasă.

ELLE: Cum crezi că ar fi fost viața ta fără sport?
G.C.: Viața fără sport nu ar fi viața mea. Eu mă identific cu sportul și mă hrănesc cu el. El mi-a dat echilibru, disciplină, un corp sănătos, posibilitatea de a călători, bucurii și tristeți unice la care nu aș fi visat, dacă nu l-aș fi practicat.

ELLE: Cum ai reușit să treci peste obstacolele care au apărut în viața ta?
G.C.: Sportul a însemnat și înseamnă un refugiu cu ajutorul căruia am reușit să depășesc momentele dificile. De asemenea, prietenii apropiați, colegii și familia, cât au putut și ei, m-au ajutat să privesc lumea cu alți ochi și să merg înainte.

ELLE: Ce sfat ai da cuiva care vrea să se apuce acum de sport?
G.C.: Aș dori ca oamenii care vor să facă sport să fie sinceri cu ei înșiși, să practice sportul cu plăcere, fără teamă, să aibă multă răbdare, să se înscrie la un club sportiv, dacă se poate să socializeze, să nu se izoleze și să nu se dea bătuți niciodată.

ELLE: Ce ți-ai dori ca oamenii să știe despre persoanele cu dizabilități?
G.C.: Aș dori ca oamenii să înțeleagă că ceea ce este diferit nu înseamnă că este urât sau rău. Societatea românească trebuie să învețe să accepte oamenii cu dizabilități, să nu-i trateze cu milă, dar nici cu indiferență. Oameni cu dizabilități sunt și ei plătitori de taxe și au cel puțin aceleași drepturi ca și ceilalți.

ELLE: Ce ar însemna pentru tine participarea la Jocurile Paralimpice din 2020?
G.C.: Participarea la Paralimpiada ar însemna un vis împlinit, o performanță deosebită și mai ales certitudinea că munca mea de ani de zile a meritat și a fost pe deplin răsplătită.