Parallel Mothers, noul film al regizorului spaniol Pedro Almodóvar, cu Penélope Cruz în rolul principal, face valuri încă dinainte de a ajunge în cinematografe.
Săptămâna aceasta, afișul filmului, care prezintă, într-un contur ce evocă un ochi, un sfârc alb-negru din care curge o picătură de lapte, a fost îndepărtată pentru scurt timp de Instagram, stârnind reale controverse privind felul în care rețeaua de socializare ajunge să cenzureze chiar și operele de artă.
„Ar trebui să vă fie rușine de voi înșivă, Instagram', a scris designerul spaniol Javier Jaén, cel care a creat afișul. El a însoțit textul cu o captură de ecran a unui mesaj pe care l-a primit luni de la Instagram, în care se preciza că imaginea a fost eliminată deoarece încălca regulile rețelei. Jaén este născut în 1983 și lucrează și locuiește în Barcelona.
Scris de Almodóvar în timpul primei carantine impuse de pandemie, Mame paralele este despre două femei, Janis și Ana, care se întâlnesc într-o cameră de spital unde urmează să nască. Ambele sunt singure și au rămas însărcinate din întâmplare. Janis, de vârstă mijlocie, nu regretă nimic. Ana, o adolescentă, este speriată și traumatizată. Janis încearcă să o încurajeze. Acolo, la maternitate, începe o legătură între cele două care ulterior se dezvoltă și se complică și le schimbă viața într-un mod decisiv.
„Cu Mame paralele mă întorc la universul feminin, la maternitate, la familie', a declarat regizorul premiat cu Oscar la începerea filmărilor. „Vorbesc despre importanța strămoșilor și descendenților. Prezența inevitabilă a memoriei. Există multe mame în filmografia mea, cele care fac parte din această poveste sunt cu totul altceva. Ca narator, în acest moment mamele imperfecte mă inspiră mai mult'.
Filmul va avea premiera la Festivalul de Film de la Veneția, în septembrie, și va închide prestigiosul Festival de Film de la New York pe 8 octombrie.
Citește și:
Penelope Cruz și Javier Bardem, fotografiați în Sardinia alături de cei doi copii
Foto: PR