Cuplul proaspăt căsătorit a adus un omagiu mamei lui Harry, Prințesa Diana, în mai multe moduri în timpul nunții de sâmbătă. Detaliile au putut fi observate și în fotografiile oficiale date publicității de Palatul Kensington.
În portretele oficiale date publicității ieri apar cei mai importanți membrii ai familiei regale: Regina Elizabeth, Prințul Philip, Prințul Charles, dar și mama miresei, Doria Ragland. În cea de-a doua fotografie, Ducele și Ducesa de Sussex sunt înconjurați de copiii care au ținut voalul miresei și au avut calitatea de paj și domnișoară de onoare.
Detaliul pe care este posibil să nu-l fi observat până acum este canapeaua pe care a stat așezat Prințul Harry. Dacă Meghan a stat direct pe covor, Harry a preferat să stea pe o canapea verde – pe care a mai stat acum mulți ani, cu o altă ocazie oficială.
În 1984, Prințesa Diana a fost fotografiată stând pe aceeași canapea împreună cu Prințul Harry cu ocazia botezului său. Diana a stat atunci chiar lângă regină, în timp ce Charles stătea pe brațul obiectului de mobilier. În mijlocul fotografiei se află tânărul prinț William îmbrăcat într-un tricou alb.
Alte detalii care ne-au adus aminte de Prințesa inimilor au fost ornamentele florale. Buchetul lui Meghan ce a avut și flori culese de Prințul Harry însuși a avut și flori de Nu-Mă-Uita, preferatele prințesei Diana. Și celelalte ornamente ce au decorat biserica au fost special alese pentru a corespunde cu florile preferate ale mamei lui Harry. Astfel, Ducele și Ducesa de Sussex i-au adus un omagiu Prințesei Diana, până la cel mai mic detaliu.
La petrecerea ce a urmat ceremoniei, Meghan a purtat o rochie creată de Stella McCartney, pe care a a accesorizat-o cu un superb inel cu un smarald albastru ce a aparținut chiar mamei lui Harry.
Text: Smaranda Olariu
Foto: PR, Instagram