“Faptul că îmbătrânesc este, de fapt, primul lucru pentru care sunt recunoscătoare în fiecare zi”, a mărturisit Pink, în vârstă de 44 de ani.
După ce Pink a anunțat că va adăuga mai multe concerte la turneul său, Summer Carnival 2024, un internaut a criticat-o pe artistă, spunându-i că „a îmbătrânit.” Cântăreața în vârstă de 44 de ani a ripostat la comentariul de pe platforma X (fostul Twitter), explicând că vârsta este doar un număr și că îmbătrânește cu grație.
„Da, deși nu mă simt bătrână și încă mai pot purta un body la muncă, faptul că îmbătrânesc este, de fapt, primul lucru pentru care sunt recunoscătoare în fiecare zi. Ce binecuvântare să ai viață, ani”, a scris Pink.
„Să fii atât de puternic, să fii în continuare capabil să enervezi niște persoane necunoscute doar prin simpla ta existență. La naiba, da 44!”, a adăugat apoi artista.
Yes, although I dont feel old, and I still get to wear a leotard to work, growing older is actually my first grateful'every day. What a blessing to have life, years.
— P!nk (@Pink) December 12, 2023
To be this strong, to be able
To still piss off complete strangers just by existing. Fuck yeah times 44! https://t.co/a33Hv1xqww
Așa cum era de așteptat, fanii artistei i-au luat apărarea, spunând că este „absolut uimitoare.” „Ei bine, nu arăta de 44 de ani în luna iunie a acestui an. Credeți-mă, am fost destul de aproape!!!”, a scris un fan alături de o fotografie cu Pink pe scenă.
„Înțelegi că așa funcționează viața, da? Oamenii îmbătrânesc pe măsură ce trece timpul. La fel cum și tu vei îmbătrâni dacă ești suficient de norocos. Nu este o insultă. Este un privilegiu să îmbătrânești, nu toată lumea are această șansă', i-a răspuns un alt fan persoanei care a lăsat comentariul răutăcios.
În această vară, Pink a avut parte de un moment cel puțin bizar în timpul concertului pe care l-a susținut la festivalul British Summer Time din Londra. În timp ce interpreta melodia Just Like a Pill, un fan a aruncat pe scenă o pungă în care se afla cenușa mamei sale. Neștiind ce se afla înăuntru, artista a ridicat punga, iar apoi a întrebat șocată: „Stai, aceasta este mama ta?”.
„Nu știu ce simt în legătură cu asta”, a mai spus Pink înainte de a pune cenușa pe marginea scenei.
Așa cum era de așteptat, incidentul a stârnit o sumedenie de reacții, multe persoane fiind de părere că gestul fanului a fost complet deplasat.
„S-a descurcat bine, pentru că eu cu siguranță m-aș supăra dacă cineva mi-ar înmâna cenușa mamei lor”, a scris o persoană pe Twitter, în timp ce o altă a declarat că „Este pur și simplu o nebunie.” „A fost înmărmurită”, a mai comentat un fan.
În plus, un utilizator de Twitter a pretins că știe motivul pentru fanul a aruncat cenușa mamei sale pe scenă: „OK, deci prietenii mei stăteau lângă această doamnă și povestea este că… mama ei nu a putut ieși prea mult, deoarece era foarte bolnavă când era în viață, așa că această doamnă îi duce cenușa în diverse locuri.” Un alt fan mai înțelegător a lăsat următorul comentariu: „Cred că a vrut ca mama ei să participe și să fie fericită la show-ul Pink.”
Pink s-a căsătorit în 2006 cu Carey Hart, alături de care are doi copii, Willow Sage, în vârstă de 11 ani, și Jameson Moon, în vârstă de 6 ani. Cântăreața a vorbit cu sinceritate în repetate rânduri despre faptul că ea și soțul ei au făcut terapie de cuplu pe tot parcursul relației.
„Căsnicia este îngrozitoare, este minunată. Este plictisitoare și terifiantă. Este despre a iubi o creatură imperfectă, în timp ce încerci sa te iubești și pe tine. Oamenii râd, pentru că noi ori ne certăm, ori ne zâmbim. Își dau ochii peste cap când vorbim despre terapie. Dar atât vă spun: merită tot efortul. Terapia este pentru oamenii defecți care vor să fie întregi iar. Este pentru fugarii care-și doresc o familie. Este o lecție despre cum să stai jos și să asculți. Este despre cum să te iubești, astfel încât și persoana de lângă tine să o facă”, a spus Pink în luna septembrie a anului 2020.
Pink a dezvăluit în noiembrie 2019 că ea și soțul ei nu-și amintesc dacă s-au căsătorit pe 6 sau pe 7 ianuarie, însă au decis să nu se mai certe asupra acestui subiect. A recunoscut că în trecut era o problemă destul de mare, dar acum pur și simplu nu își mai fac griji pentru o simplă dată.
De-a lungul anilor, cei doi s-au despărțit de mai multe ori. Prima despărțire a avut loc în 2008 si cea de-a doua în 2013. Prima separare a acestora a durat aproape un an, însă nimeni nu știa exact de ce s-au despărțit cei doi. Când s-au despărțit a doua oară, Pink a anunțat acest lucru pe website-ul ei, spunând atunci că sunt în continuare foarte buni prieteni. Motivul ar fi fost lipsa timpului petrecut împreună. Cei doi mergeau în turneu și se vedeau cinci zile în șase săptămâni, iar atunci ar fi trebuit să rezolve toate problemele pe care le aveau.
Foto: Hepta