Pepe va deveni tată pentru a treia oară. Iubita acestuia este însărcinată

Pepe a anunțat că va deveni tată pentru a treia oară.

Pepe a anunțat că va deveni tată pentru a treia oară, iubita acestuia, Yasmine Ody, fiind însărcinată cu primul copil.


În urmă cu un an Pepe divorța de Raluca Pastramă, cu care are și două fetițe, după 8 ani de căsătorie, iar acum se poate declara pe deplin fericit, mai ales că a aflat că iubita lui, Yasmine Ody, este însărcinată cu primul lor copil.

Conform informațiilor obținute de spynews.ro, Yasmine Ody este însărcinată în șapte luni, iar cei doi vor deveni părinții unui băiețel. Pepe a confirmat știrea în timpul unui concert, el făcând și primele declarații.

„Vreau să vă mărturisesc și vouă un secret care ține de mine și de viața mea personală, sunt atât de fericit și trebuie să împart cu oamenii care mă iubesc atât de tare (…) Voi fi tătic și voi avea un băiețel', a dezvăluit Pepe fanilor prezenți la concertul lui.


Pepe și Yasmine Ody, care este make-up artist, formează un cuplu de aproximativ un an, dar cei doi se cunosc de mai mulți ani, colaborând profesional în mai multe ocazii.

În vara anului trecut, Pepe a dezvăluit că își dorește să se recăsătorească. „Normal că-mi doresc să mă căsătoresc din nou cu acte. Dacă aș avea o relație, care este extrem de posibilă, până la urmă. Poate mai urmează încă un copil, nu ai de unde să știi… Dar ce facem, mă? Ne castrăm? Ne eutanasiem? Dacă așa vrea Dumnezeu!', a spus Pepe, în emisiunea Xtra Night Show.

Pepe și Raluca Pastramă au divorțat la notar pe cale amiabilă pe 8 februarie 2021. Cei doi au fost căsătoriți timp de opt ani, iar în 2020 au luat decizia de a se despărți. Anunțul a fost făcut de către artist, în luna noiembrie a anului 2020, printr-un video publicat pe contul oficial de YouTube. Cea care a decis să pună punct căsniciei a fost Raluca. „Vreau să fac un anunț extrem de important pentru mine și cred că și pentru voi. E trist, dar e adevărat. Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge același drum, mai exact vom divorța în curând. Este o decizie asumată, mai exact nu am avut încotro. A hotărât să pună punct relației', declara Pepe.


Citește și:
Fiul Danei Rogoz a împlinit 8 ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis actrița

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people