Pepe și Yasmine Ody, dezvăluiri despre viața de cuplu. Cum reușesc să petreacă timp în doi: „Considerăm că așa e normal”

Pepe a vorbit deschis despre viața de familie cu trei copii și cum reușesc el și soția lui să își facă timp pentru cuplul lor.

Pepe se bucură din plin de viața de familie și este recunoscător pentru toate realizările lui. Artistul are două fete, pe Rosa și pe Maria, din mariajul anterior cu Raluca Pastramă, și mai are un băiețel, pe nume Pepe Jr., din actuala căsătorie cu Yasmine Pascu.

Cum reușesc Pepe și Yasmine Pascu să petreacă timp în doi

Într-un interviu recent, artistul a vorbit deschis despre viața de familie și cum reușește să facă față atât responsabilităților legate de carieră, cât și celor legate de copii. De asemenea, Pepe și Yasmine fac tot posibilul să păstreze armonia din cuplul lor și reușesc astfel să aibă parte și de momente prețioase în doi.

„Este adevărat că, poate, ne-am fi dorit și mai mult timp pentru noi, însă nu vrem să lipsim din viața copiilor. Credem că cea mai importantă pentru ei este prezența noastră, dincolo de orice lucru. Oricât aș fi de obosit, nu pot să nu merg cu Pepe la ședințele de înot, nu pot să lipsesc de la vreun concert de-al Rosei sau de la vreo competiție de scrimă, ori de la vreun antrenament de-al Mariei. Degeaba le-aș pune un șofer la dispoziție, dacă eu lipsesc de la orice activitate care este importantă pentru copiii mei.

Niciunul dintre noi nu vrea să lipsească din viața copiilor, ei sunt familia noastră, dar, da, ne facem timp și pentru noi. Și, ce credeți?, de cele mai multe ori când eu și Yasi ieșim, copiii sunt cei mai fericiți, pentru că ori merg la bunici, ori merg să se distreze și, practic, se simt ca într-o vacanță, pentru că nu mai e tati acolo, care să supravegheze totul. Au și ele nevoie de libertatea asta, cât despre Pepe Jr., el e prea mic în momentul ăsta și, indiferent cu cine rămâne, noi îl supraveghem de la distanță, video. Considerăm că așa e normal, iar noi numim asta o viață frumoasă.”, a spus Pepe pentru viva.ro.

Cât despre educația fiului său, Pepe a recunoscut că el și partenera lui încearcă să fie cât mai echilibrați. De asemenea, artistul i-a acordat toate laudele partenerei sale de viață, care se ocupă foarte atent de nevoile copiilor.

„Pe Pepe Junior îl va aștepta o educație pe care am testat-o de-a lungul timpului și care a dat randament, așa că el are parte de o creștere extrem de atentă și de echilibrată, încă de pe acum, iar asta, în mare parte, i se datorează Yasminei, nu mie, pentru că ea petrece cel mai mult timp alături de el., a mai spus artistul.

În casă, în momentul de față, face gălăgie și dictează Pepe Junior, nu ne este niciun fel de rușine să recunoaștem – dacă băiatul doarme, toată lumea tace, dacă băiatul râde, toată lumea e fericită, dacă plânge, trebuie să-l liniștim – da, recunosc, Pepe Junior este șeful în casă.”, a mai spus el.

Pepe se descrie ca un tată permisiv, dar cu reguli bine definite. În educația fiicelor sale, el subliniază importanța responsabilității și a muncii. Relația lui Pepe cu Maria și Rosa este foarte strânsă. El a menționat că fetițele sale l-au ajutat să conștientizeze greșelile pe care le făcea în trecut și să aducă schimbări.

„Consider că e bine să responsabilizezi un copil, să simtă că are sprijinul tău în tot, dar să nu primească totul pe tavă. Da, e greu, însă am învățat să fac asta după ce am făcut câteva greșeli, evident, și tot copiii au fost cei care m-au învățat cum să acționez cu ei, atunci când nu am avut dreptate. Ele sunt responsabile și iau în serios tot ceea ce își propun, au trecut de etapa aia în care ce visează noaptea vor să se întâmple a doua zi, așa că știu că tati le îndeplinește o dorință doar dacă și ele sunt pregătite să aprecieze munca altor persoane”, a declarat Pepe pentru VIVA!.

Citește și:
Dana Rogoz, dezvăluiri inedite despre copiii săi. La ce trucuri apelează actrița atunci când pleacă în vacanță: „Sunt niște scheme care funcționează'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people