Pepe și soția lui, Yasmine Ody, și-au deschis o afacere. Despre ce este vorba?
Pepe are toate motivele să fie mândru și fericit. Artistul se bucură de o carieră de succes și de o familie superbă. Cântărețul are două fete, pe Rosa și pe Maria, din mariajul anterior cu Raluca Pastramă, și mai are un băiețel, Pepe Jr., din actuala căsătorie cu Yasmine Ody.
Pepe și Yasmine Ody formează un cuplu din anul 2021. Cei doi au preferat să fie discreți în ceea ce privește relația lor și să și-o trăiască departe de ochii curioșilor. Pe lângă povestea lor de dragoste, se pare că ei fac o echipă excelentă și în plan profesional. Artistul a anunțat recent faptul că el și soția lui și-au deschis o afacere și a oferit mai multe detalii despre domeniul pe care l-au ales.
„Tot timpul mi-au plăcut hainele. Și am cumpărat de peste tot. Tot călătorind, am descoperit niste lucruri foarte frumoase în Italia. Și mi-am zis că este momentul să ne îmbrăcăm de la propriul nostru magazin. Astăzi s-a deschis, oficial. E afacerea familiei și am făcut-o în primul rând pentru Yasi. Ne vom ocupa amândoi, vom fi și noi în magazin să vindem, să întâmpinăm clientul. Evident însă, că avem și angajați. De asemenea, produsele pot fi comandate și de pe site-ul magazinului”, a spus Pepe pentru cancan.ro.
Pepe nu a dezvăluit suma pe care au investit-o în afacere, dar, potrivit sursei citatei anterior, ar fi vorba despre aproximativ 50.000 de euro.
„Nici măcar nu am socotit la cât s-au ridicat cheltuielile, pentru că investiția este pe termen lung. Avem câte 2-3 modele doar pentru fiecare mărime, pentru că nu vrem să vindem uniforme. Mie mi s-a întâmplat ca la un eveniment să fiu îmbrăcat la fel ca altcineva, și chiar nu-i deloc plăcut. În acest moment, în magazin avem 2000 de produse, atât pentru copii, de toate vârstele, cât și pentru adulți. Ieri am stat toată ziua de am făcut ședința foto, eu, Yasmine, fetele și cel mic. Vom face aprovizionarea la două săptămâni. Deși e în centru, pe Victoriei 100, prețurile sunt pentru toată lumea. Cel mai ieftin produs e 100 lei, cel mai scump 1.750 de lei. Fetele sunt foarte bucuroase, au făcut poze cu toate hainele. Acum nu le mai place să se îmbrace ambele la fel, ca atunci când erau mai mici”, a completat Pepe.
Într-un interviu acordat pentru revista VIVA!, Pepe a vorbit deschis despre viața de familie și copiii lui. Despre relația dintre fiicele sale mai mari și fratele lor mai mic, Pepe a spus că nu există multe gelozii între ei. Artistul a precizat că singura concurență există, mai degrabă, între cele două surori.
„Chiar avem o familie frumoasă și mă bucur mult de tot c-a existat înțelegere din toate părțile, în așa fel încât lucrurile să se așeze. Cât despre gelozii între frați, nici nu se pune vorba. Fetele sunt îndrăgostite efectiv de Pepe Junior, iar el, vă dați seama, este jucăria familiei în momentul de față. Singurele gelozii care încă există și sunt evidente… sunt între ele, ca surori. Și asta pentru că există întotdeauna între surori o concurență, mai ales că sunt apropiate de vârstă. Legat de Pepe Jr, el este doar jucăria și plăcerea familiei. Se simte iubit și adorat, și chiar nu au existat gelozii din partea fetelor vizavi de el, sub nicio formă. Și Doamne ajută, îi mulțumesc mult de tot lui Dumnezeu!”, a spus Pepe.
Foto: Instagram