Penelope Cruz și Javier Bardem sunt căsătoriți de 13 ani și au împreună doi copii.
Penelope Cruz este protagonista noului număr al revistei ELLE USA. Cu această ocazie, actrița în vârstă de 49 de ani a oferit un interviu rar, în care a vorbit despre căsnicia cu Javier Bardem, dar și despre cei doi copii ai lor: Leo, în vârstă de 12 ani, și Luna, în vârstă de 10 ani.
Penelope Cruz a dezvăluit că Javier Bardem este cel care distrează întreaga familie, fiind un specialist în a imita alte celebrități.
„Cântă și este un mare dansator. Și îl imită uimitor de bine pe Mick Jagger. Îi imită pe Al Pacino și pe De Niro vorbind unul cu celălalt. Este incredibil”, a mărturisit Penelope Cruz.
Celebrul cuplu încearcă să își crească cei doi copii departe de lumina reflectoarelor, actrița mărturisind că „ei sunt cei care trebuie să decidă dacă vor avea o slujbă care este mai expusă publicului sau nu. Vor putea vorbi despre asta când vor fi pregătiți.”
În plus, Penelope Cruz a dezvăluit că Leo și Luna nu au conturi pe rețelele sociale și nici nu dețin telefoane mobile.
„Este atât de ușor să fii manipulat, mai ales dacă ai un creier care încă se formează. Și cine plătește prețul? Nu noi, nu generația noastră, care, poate la 25 de ani, a învățat cum funcționează un BlackBerry. Este un experiment cumplit făcut pe copii, pe adolescenți'.
Penelope Cruz a discutat și despre sentimentele pe care le nutrește pentru personajele pe care le interpretează, mărturisind că are o foarte mare „empatie” pentru acestea.
„Sunt norocoasă că o am, dar poate că mă face să simt sau să sufăr mai mult. O simt; este ca o hipersensibilitate în toate privințele – vizuală, la sunete, la sentimentele oamenilor”.
„A fost unul dintre principalele lucruri cu care m-am confruntat în terapie: cum să găsesc un echilibru astfel încât să pot continua să simt acele lucruri fără ca sentimentele să devină ale mele… Uneori [personajele pe care le joc] pot fi inconfortabile și dureroase. Este greu să le lași să plece, dar, la final, întotdeauna simt că m-au făcut să fiu un pic mai miloasă decât eram în urmă cu două luni. Și există această plasă de siguranță, fiindcă știi că aceasta nu este realitatea ta. Asta creează mai puțină judecată și mai multă compasiune în fiecare domeniu al vieții mele”, a mărturisit Penelope Cruz pentru ELLE USA.
Penelope Cruz și Javier Bardem sunt împreună din 2007. Cei doi s-au căsătorit în secret în 2011 în Bahamas, având alături câțiva prieteni. Au jucat împreună și în câteva filme, cum ar fi în comedia spaniolă Jamón (1992) și în Vicky Cristina Barcelona (2008). După ce s-au căsătorit, au mai jucat în The Counselor și Everybody Knows. Actrița a câștigat în 2009 premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar în urma performanței din Vicky Cristina Barcelona.
Într-un interviu pentru Marie Claire Grecia, Penelope Cruz a vorbit despre viața de familie și a făcut mărturisi despre relația cu soțul ei. Actrița a povestit că amândoi au știu să separe viața sentimentală de cea profesională.
„Ca orice cuplu, vorbim despre slujbele noastre și, implicit, despre personajele noastre și felul în care ne descurcăm cu una sau cu alta. Uneori facem schimb de idei, dar când vine vorba de slujbele noastre, nu suntem obsedați de muncă.”
Actrița a adăugat că rolul de mamă a făcut-o să nu mai fie atât de preocupată de părerile celorlalți.
„Când eram tânără, felul în care mă vedeau alții, fie că era pozitiv sau negativ, avea o importanță foarte mare. Dar faptul că am devenit mamă m-a făcut să conștientizez că aceasta este cea mai importantă misiune din viața mea și că vreau să o îndeplinesc cât de bine pot.”
Foto: Profimedia