Theo Rose va deveni în curând mamă pentru prima dată.
Theo Rose va naște în curând. Artista și partenerul ei, Anghel Damian, formează un cuplu de aproape un an și vor deveni părinți pentru prima dată. Cântăreața și regizorul așteaptă cu nerăbdare acest moment și sunt emoționați de felul în care se va schimba viața lor. Cei doi vor avea un băiețel, pe care îl va chema Sasha Ioan.
Theo Rose și-a ținut la curent fanii de pe social media cu privire la evoluția sarcinii, publicând și numeroase imagini în care și-a expus cu mândrie burtica de gravidă.
Mulți s-au întrebat pe cine au ales Theo Rose și Anghel Damian să fie nașa băiețelului lor, iar dezvăluirea a făcută în cadrul emisiunii pe care Teo Trandafir o are la Kanal D. Nașa micuțului va fi Raluca Diaconu, sora lui Theo Rose, care a făcut și declarații despre momentul în care artista va aduce pe lume băiețelul.
„Sunt fericită pentru Teo, pentru că traversează o perioadă atât de minunată din viața ei, că viața i s-a așezat atât de frumos și că este un semn că Dumnezeu, când consideră că este momentul, le așază El cum nu se poate mai bine. Am emoții, într-adevăr, abia aștept să vină pe lume acest copil minunat și sunt încântată și extrem de fericită că m-au ales să fiu nașă. Am mari emoții, îmi vin lacrimi în ochi când vorbesc despre asta. Să vină pe lume sănătos, îl așteptăm cu bucurie”, a explicat Raluca Diaconu la „Teo Show”, citată de wowbiz.ro.
Theo Rose se apropie de momentul nașterii, având mai puțin de o lună până la termen, și ar fi preferat să aducă copilul pe lume în mod natural. După efectuarea unor investigații mai detaliate, medicii i-au comunicat că, în cazul ei, este recomandată operația prin cezariană.
În doar câteva săptămâni, Theo Rose și Anghel Damian se vor întâlni cu băiețelul lor. Artista se află în ultimul trimestru de sarcină și se pregătește pentru cel mai emoționant moment din viața sa. Deși și-ar fi dorit să aibă o naștere naturală, Theo Rose a primit vești neașteptate de la medici. Bebelușul are cordonul ombilical în jurul gâtului și este prea mare pentru a fi adus pe lume în mod natural. Medicul care monitorizează sarcina cântăreței a recomandat o naștere prin cezariană.
„Mă încearcă emoții de tot felul. E nerăbdarea pe primul loc, există și un fel de teamă, pentru că mi-am dorit foarte tare să nasc natural, din ce am înțeles, copilul meu e mai mare, mi-e mare copilul. Și e posibil să nu se poată, are și cordonul în jurul gâtului, să vedem de câte ori. Eu îmi doresc să încerc, în orice caz, și vedem. Dacă doamna doctor ne recomandă să facem cezariană, vom face, ca să nu punem pe nimeni în pericol, da… Cred că o să plâng tare când o să îl țin în brațe. Mă bucur că am avut copilul într-un moment în care chiar mi-am dorit copil. Unii zic că suntem prea tinere să facem copii acum, dar mie nu mi se pare, mi se pare că e momentul potrivit. Cred că aveam nevoie de asta. De copil… Că unii au zis, cred că pauza ți-a prins bine. Nu, copilul. Aștept copilul, nu pauza”, a transmis Theo Rose, conform protv.ro.
Foto: Instagram