Paula Seling și Radu Bucura au divorțat, după 17 ani de căsătorie.
Paula Seling a surprins pe toată lumea cu vestea că a divorțat de Radu Bucura. Cântăreața era căsătorită de 17 ani cu cel care i-a fost și manager o lungă perioadă și care s-a ocupat de activitatea artistică și concertele vedetei. Artista a fost mereu discretă în ceea ce privește viața ei personală, iar relația și-a trăit-o departe de lumina reflectoarelor. De anul trecut, din luna aprilie, cei doi sunt pe drumuri separate.
Pentru FRESH by UNICA, Paula Seling a vorbit despre schimbările care au apărut în viața ei în ultimul an, printre care și divorțul de fostul ei soț, Radu Bucura, dar și despre cum anume le-a gestionat. În ciuda faptului că s-au despărțit, artista și fostul ei partener sunt implicați în creșterea fiicei lor, Elena, și se preocupă amândoi de educația ei.
„O schimbare radicală a fost sau schimbări radicale s-au întâmplat în ultimul an. De anul trecut până acum, când a trebuit să mă adaptez noului mers al lucrurilor și să găsesc soluții pentru toate problemele. Din fericire, repet, am avut oameni, echipa mea alături care m-a ajutat foarte mult să adaptez lucrurile cât mai repede și să pot să merg mai departe”, a mărturisit Paula Seling.
La finalul anului trecut, s-a aflat că Paula Seling a adoptat o fetiță în urmă cu 6 ani. Elena avea 3 ani în momentul în care a apărut în viața artistei și a fostului ei soț, Radu Bucura. Într-un interviu pentru revista VIVA!, artista a dezvăluit detalii neștiute despre fiica ei, Elena, și a explicat de ce nu a făcut public faptul că a înfiat un copil. Potrivit declarațiilor sale, a dorit să ofere suficient timp pentru ca micuța să crească în familia lor și să se maturizeze destul încât să hotărască singură dacă își dorește să apară în public sau nu.
„Elena este în familia noastră de șase ani. Schimbarea vine doar în prezentarea ei în fața publicului. Am considerat important, până acum, să ne dăm timp de a se așeza toate în familia noastră, de a crește și de a fi suficient de matură încât să decidă singură dacă vrea sau nu să apară în viața publică. În ultima perioadă, s-a exprimat mai des că dorește să afle lumea despre ea. Și, iată, fata noastră superbă a crescut și ne bucurăm enorm de Elena!”, a declarat Paula Seling pentru VIVA!.
Paula Seling a vorbit despre implicarea tatălui fetiței în creșterea sa.
„Cu toate întâmplările din viețile noastre, tatăl ei este foarte implicat în creșterea ei, îi este foarte apropiat și face tot posibilul să petreacă mult timp împreună. În ultima perioadă, media a început să scrie tot felul de lucruri, unele total pe lângă realitate. Nu mă afectează și nici nu doresc să comentez nimic. Însă, dacă o afectează pe ea, este grav”, a mai spus Paula Seling pentru sursa citată.
Foto: Arhiva ELLE