Paula Seling, imagine rară alături de fiica ei, Elena. Fetița a început școala

Paula Seling a împărtășit o imagine rară cu fiica ei, Elena.

Paula Seling, imagine rară alături de fiica ei, Elena. Fetița a început școala

Au trecut opt ani de când Paula Seling a devenit mamă, iar fiica sa adoptivă, Elena, îi aduce în fiecare zi motive de bucurie și mândrie. La înceăutul săptămânii, cu ocazia primei zile de școală, artista a împărtășit cu fanii săi o fotografie în care apare alături de Elena, surprinzând un moment important din viața lor. Fanii au reacționat imediat, remarcând cât de mult a crescut și cât de frumoasă este tânăra.

Paula Seling, cu fiica ei în prima zi de școală

Printre personalitățile publice care și-au dus copiii la școală în prima zi a noului an școlar s-a numărat și Paula Seling. Artista a însoțit-o pe fiica sa, Elena, la eveniment și a împărtășit imaginea pe rețelele de socializare. Elena, acum o adolescentă în devenire, a crescut foarte mult, iar fanii au remarcat frumusețea ei.

„Mult succes în noul an școlar, tuturor copiilor și părinților”, a scris Paula Seling pe Instagram alături de fotografia cu fiica ei, Elena. 

„Mult succes! Două fete frumoase. Dumnezeu să vă ocrotească! Multă sănătate și bucurii să aveți!”, „Mult succes în noul an școlar fetiței tale minunate!”, „O relaxare să vă privesc. Superbe!”, „Ce zâmbete luminoase pe chipurile voastre frumoase! Și fetiței tale mult succes!”, „Succes în noul an școlar! Dar ce frumoase sunteți și ce bine semănați!”, sunt doar câteva dintre mesajele primite de Paula Seling.

Ce spune despre creșterea Elenei

Paula Seling a luat prin surprindere publicul atunci când a apărut pentru prima dată alături de fiica sa, Elena, în paginile revistei VIVA! Însă și mai șocant pentru mulți a fost faptul că Elena făcea parte din familia ei de șase ani, fără ca acest lucru să fie cunoscut publicului. Motivele pentru care artista a decis să mențină discreția în tot acest timp au fost explicate chiar de către Paula.

„Părinții mei sunt bunici deja de aproape șase ani. Mama a fost profesor, iar tata inginer. O răsfață cu măsură, așa cum face orice bunic. La cei aproape 9 ani pe care îi are Elena, a intrat de aproape șase în familia noastră, a petrecut vacanțe la Remetea, la părinții mei, și, de atunci, suntem cei mai fericiți părinți, iar bunicii sunt în al nouălea cer. Am ales discreția în fața opiniei publice ca urmare a unei întâmplări nedorite, la o grădiniță la care Elena a fost temporar și în urma căreia a venit plângând acasă. Viața unui copil în situația Elenei este destul de complicată, copiii, uneori, preiau discuții din cadrul familial și pot să se necăjească unii pe alții, în comunitate. Nu e vina lor, poate că societatea are anumite moșteniri din vremea veche, așa că am preferat să nu comunicăm această bucurie până când Elena nu va fi suficient de matură să înțeleagă ce i se întâmplă și să fie puternică în fața oricăror situații.

Nu m-a interesat dacă oamenii mă vorbesc sau își pun întrebări la întâlnirea cu noi, iar singurul lucru important, pentru mine, era echilibrul Elenei și starea ei din fiecare zi. Elena este un copil extrem de sensibil, iubitor, determinat, muncitor și talentat în tot ce își propune. M-a uimit evoluția ei, felul în care relaționează cu ceilalți copii, spiritul de lider și dorința ei de a fi mereu prima. Ne iubim enorm și am sentimentul că Dumnezeu ne-a pregătit, pentru venirea ei, de mult timp.”, a spus Paula Seling pentru VIVA!

Citește și:
Selena Gomez, dezvăluiri dureroase despre imposibilitatea de a avea copii biologici: „Am ținut doliu'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people