Ce s-a aflat acum despre finala națională a concursului Eurovision 2023.
Theodor Andrei este cel care a câștigat Selecția Națională Eurovision 2023. Tânărul în vârstă de 18 ani va reprezenta România la Eurovision 2023 la Liverpool, acolo unde se va desfășura concursul anul acesta în luna mai.
Etapa finală din România a avut loc sâmbătă, 11 februarie. Piesa pe care a interpretat-o Theodor Andrei, care se numește „D.G.T. (Off and on)”, și care e jumătate în limba română și jumătate în limba engleză, a obținut cele mai multe voturi de la public, mai exact 5.230 de voturi.
Pe lângă faptul că mulți au contestat desemnarea lui Theodor Andrei drept reprezentatul României la Eurovision 2023, se pare că a mai existat și o altă controversă legată de desfășurarea evenimentului.
Potrivit unor surse citate de Libertatea, Paula Seling, care, în urmă cu 13 ani, aducea României locul 3 în finala Eurovision de la Oslo, ar fi trebuit să susțină un recital în seara în care a avut loc finala națională, însă acest lucru nu s-a mai concretizat după ce reprezentanții TVR i-ar fi cerut artistei să interpreteze anumite melodii.
„Mihai Predescu, manager de proiect și șeful delegaţiei României pentru Eurovision 2023, a fost cel care i-a comunicat Paulei Seling. Artista s-a simțit lezată să aleagă postul, și nu ea. Recitalul n-a mai avut loc… Paula a plecat plângând din sediul televiziunii, după ce i-au fost impuse melodiile”, au declarat sursele citate de Libertatea.
Cântăreața a fost contactată de publicația citată și întrebată despre acest moment controversat.
„Nu am niciun motiv să vorbesc despre asta. Nu sunt genul de persoană care să spună lucruri… Prefer să nu vorbesc despre ce a fost. Nu mă interesează să discut subiectul. Și nu vreau să vă supărați pe mine. Dacă cei de la Eurovision vor să spună mai multe, e treaba lor. Eu prefer să nu intru în această discuție”, a declarat Paula Seling pentru sursa citată.
Libertatea a luat legătura și cu reprezentanții TVR, pentru a afla poziția postului public cu privire la această controversă.
„A existat o propunere din partea impresarului doamnei Paula Seling pentru a participa în show-ul finalei Eurovision RO”, a declarat Camelia Ktistakis, coordonatorul de comunicare al Eurovision România.
Aceasta a mai precizat că recitalul nu a avut loc după „cele două părți nu au căzut de acord asupra condițiilor de colaborare”, subliniind faptul că „TVR nu i-a impus doamnei Paula Seling să interpreteze ceva anume”.
Foto: Instagram