Paula Chirilă, destăinuiri dureroase din tinerețe: „Eram supărată pe Dumnezeu, pe toată lumea”

Paula Chirilă, destăinuiri dureroase din tinerețe: „Eram supărată pe Dumnezeu, pe toată lumea”

Mereu cu zâmbetul pe buze, actrița Paula Chirilă a fost și este îndrăgită de publicul larg pentru energia pe care o emană în jurul ei. Puțini cunosc faptul că vedeta a trecut, la rândul său, prin perioade dificile pe care a reușit să le depășească.

Pe lângă piesele de teatru, actrița a apărut în diferite producții TV. A prezentat în cadrul show-ului matrimonial „Mireasă pentru fiul meu', dar și emisiunea „Draga mea prietenă', alături de Cristina Cioran. Actrița a absolvit cursurile Facultății de Teatru din Iași, orașul natal, urmând să se angajeze la Oradea, apoi la Satu Mare.

Invitată la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Boomerul și Milenialu', cu Silviu Petcu și Alexandru Zob, Paula Chirilă a povestit despre momentele critice prin care a trecut de-a lungul timpului, atunci când și-a pierdut și job-ul, și tatăl.

„Am avut o perioadă foarte nasoală. S-a întâmplat când a murit tata și mi-am pierdut și job-ul. Nu s-a mai făcut un anumit proiect la tv, nu am mai putut lucra vreo jumătate de an, eram legată de un contract (…). Aveam rate la bancă, doar fostul meu soț avea o firmă pe atunci, doar el lucra. Vedeam cum vine spectrul falimentului personal și că pierd și apartamentul. Stăteam la Cluj și mă întrebam ce pot să fac. Eram praf (…). M-am apucat de scris. Voiam să fac ceva, eu nu pot să stau. Știam să fiu asistentă medicală, mă gândeam la un plan de business (…). Mă duc și vând la butic, mă duc la piață, dacă e nevoie. Îmi iau o tarabă, că nu e rușine să muncești. E o rușine să întinzi mâna. Dacă ai două mâini, două picioare și te duce capul, mergi la muncă. Eram supărată pe moarte, eram supărată pe Dumnezeu, pe toată lumea. M-am apucat de scris o piesă de teatru. M-am tratat de depresie în momentul ăla. Pentru mine a fost terapie. Am făcut moartea de râs în piesa aia de teatru', și-a amintit actrița.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube 

– Articol în parteneriat cu HappyFishTV –

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people