Paula Chirilă, noua coprezentatoare a emisiunii Xtra Night Show, a ajuns de urgență la spital în urma unor dureri resimțite de la începutul emisiunii.
Paula Chirilă a ajuns de urgență la spital seara trecută. Actrița și noua co-prezentatoare a emisiunii „Xtra Night Show” de pe Antena Stars a acuzat de la începutul emisiunii că are dureri în zona abdominală.
Paula Chirilă a ajuns la spital, după două ore de emisie. Dan Capatos, prezentatorul „Xtra Night Show”, a observat că actrița nu se simte bine. Un echipaj al ambulanței a preluat-o pe actrița în vârstă de 45 de ani din platoul emisiunii.
Cel care a făcut anunțul a fost chiar Dan Capatos, care i-a mulțumit în drect Paulei Chirilă pentru prezența ei din seara trecută în platoul „Xtra Night Show”, deși nu se simțea în largul ei. Paula Chirilă ar fi avut problemele digestive încă de seara precedentă, când i-a ținut locul lui Dan Capatos. Prezentatorul a dorit să lipsească două zile de la serviciu, astfel că i-a cedat locul său actriței, potrivit Spynews.
Urmează ca Paula să fie supusă unor investigații medicale pentru a se afla cu exactitate cauza durerilor sale. Paula Chirilă a publicat pe Instagram Story o fotografie în care se poate vedea că se află într-un spital, având și o branulă. „Distracție mare, monșer”, a scris actrița alături de acea imagine.
Emisiunea „Xtra Night Show” a fost mutată de pe Antena 1 pe Antena Stars. Odată cu această mutare, o regăsim pe Paula Chirilă în ipostaza de co-prezentatoare, alături de Dan Capatos și Cătălin Bordea. „Mă bucur foarte mult că fac parte din echipa Xtra Night Show, propunerea vine după o experienţă de 2 săptămâni, în sezonul trecut, în care ne-am simţit foarte bine împreună şi am avut o chimie extraordinară cu colegii. Îl admir foarte mult pe Dan, este un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, nu ai niciodată ocazia să îl prinzi descoperit, Cătălin, un tip mereu cu glumele la el, un stand-up comediant de succes şi cumva sper ca energia mea să completeze atmosfera din platou”, a declarat Paula Chirilă cu privire la această schimbare, citată de Click.
Foto: Instagram