Noul sezon al serialului The Crown a creat până acum numeroase controverse și lucrurile nu par a se liniști.
Serialul The Crown, difuzat de Netflix, trebuie considerat a fi ficțiune conform producătorilor, însă o sursă apropiată de familia regală britanică a ținut să precizeze că modul în care sunt descrise unele evenimente este chiar extrem de apropiat de realitate.
Paul Burrell, fostul majordom al Prințesei Diana, a acordat un interviu publicației The Sun în care a precizat că unele dintre evenimentele prezentate în serial, în special cele care îi au ca protagoniști pe Prințesa Diana și Prințul Charles, sunt foarte aproape de adevăr.
„Josh O’Connor îl interpretează pe Prințul Charles ca pe o persoană mai degrabă rece, căruia nu îi pasă de nimeni. Și mă tem că exact asta este ceea ce eu am văzut în spatele ușilor închise”, a declarat Paul Burrell, fostul majordom al Prințesei Diana. „El a fost căsătorit cu probabil una dintre cele mai frumoase femei din lume. Însă pe el nu l-a interesat femeia de lângă el și acest lucru este evident și în The Crown.”
Paul Burrell a lucrat mai bine de 10 ani alături de Prințesa Diana și a vorbit în numeroase ocazii despre amintirile care îl leagă de Lady Di și a făcut dezvăluiri despre evenimentele private din viața familiei regale. El a mai declarat pentru The Sun că este convins că „problemele din căsătoria Prințului Charles cu Prințesa Diana au devenit mai mari din cauza popularității de care se bucura Lady Di. Vezi o fată necunoscută cum crește ca popularitate în timp ce steaua lui Charles nu, iar ea devine mai importantă decât el. Și asta este de fapt marea problemă”.
„Diana mi-a spus ‘Am crezut că atunci când m-am căsătorit soțul meu va fi alături de mine, îi va păsa de mine, mă va susține, mă va încuraja, dar nu este deloc așa'”, a mai precizat Burrell. „Oamenii care se revoltă acum și spun că acest serial este ficțiune trebuie să știe că lucrurile nu stau chiar așa. De fapt, este chiar foarte apropiat de adevăr”.
Interesant este însă faptul că noul sezon al serialului a fost extrem de criticat de familia regală britanică. Potrivit mai multor surse foarte apropiate de familia regală britanică, mai mulți membri ai familiei nu sunt deloc mulțumiți de modul în care sunt prezentate unele evenimente în cel mai recent sezon al serialului The Crown.
Acțiunea din cel de-al patrulea sezon al serialului The Crown, abia lansat pe Netflix, începe undeva la sfârșitul anilor ’70, când Regina Elisabeta a II-a, dar și familia, încearcă să găsească o mireasă potrivită pentru Prințul Charles, jucat de actorul Josh O’Connor. Noua serie se concentrează pe relația Prințului Charles cu Lady Diana Spencer (Emma Corrin), devenind în cele din urmă Prințesă de Wales.
Biograful regal Penny Junor a declarat pentru The Times of London că Prințul Charles va fi „incredibil de supărat” pentru o scenă în care Lordul Mountbatten (Charles Dance) îi trimite o scrisoare în care susține că familia regală este dezamăgită de relația dintre Charles și Camilla Parker-Bowles (Emerald Fennell).
„Este cel mai crud, injust și oribil portret dintre aproape toate care au existat până acum”, a declarat Junor, acuzându-l pe Peter Morgan, creatorul serialului, că „a inventat lucruri pentru a face o dramă costistitoare”, iar poziția Lordului Mountbatten față de relația dintre Charles și Camilla „nu este deloc corespunzătoare din punct de vedere istoric”.
Mai multe surse apropiate Prințului Charles au declarat pentru The Mail on Sunday că „Prințul crede că serialul prezintă deloc favorabil lucruri care s-au întâmplat în vremuri dificile de acum 25 sau 30 de ani fără a lua în considerare sentimentelor celor implicați”.
„Nu este corect, în special pentru că foarte multe lucruri din cele care au fost prezentate nu reprezintă adevărul”, a declarat o sursă, precizând că Prințul Charles crede că relația lui cu Camilla este prezentată „într-o lumină deloc favorabilă. Este trolling cu un buget de Hollywood”.
Se pare că nici Prințul William nu este deloc fericit cu modul în care serialul prezintă viața familiei sale. Un prieten apropiat al acestuia a declarat că Prințul William „este foarte supărat deoarece părinții lui sunt exploatați și prezentați într-un mod fals, simplistic, doar pentru a face niște bani”.
Serialul prezintă anumite scene despre care multe surse din apropierea familiei regale britanice spun că nu au avut loc niciodată. Este vorba despre abuzurile verbale ale lui Charles în ceea ce o privește pe Prințesa Diana și faptul că, la repetiția de dinaintea nunții, Diana l-a confruntat pe Charles cu privire la relația lui cu Camilla.
Foto: PR, Arhiva Revistei ELLE