Paris și Prince Jackson, copiii legendarului Michael Jackson, au avut o apariție cu totul și cu totul spectaculoasă.
Paris și Prince Jackson au fost prezenți la aniversarea celor 60 de ani de când a fost creată Fundația Ryan Gordy. Cei doi au pășit pe covorul roșu și au reușit să atragă privirile tuturor.
Un detaliu care a atras atenția a fost faptul că cei doi și-au asortat ținutele. Paris a purtat o rochie cu umerii goi, cu un corset care îi punea silueta în evidență și cu mai multe volane în jurul taliei, în timp ce Prince a purtat un costum negru, cu o fundă supradimensionată din satin în loc de o cravată obișnuită. Detaliile argintii de pe reverul costumului au fost cele care au atras atenția.
Vezi această postare pe Instagram
Vezi această postare pe Instagram
A fost prezent la eveniment și iubitul lui Paris, Gabriel Glenn, în vârstă de 20 de ani. Cei doi au o relație extrem de serioasă, iar o sursă a declarat în luna februarie pentru HollywoodLife faptul că ei vor să se logodească.
Cu toate acestea, iubita lui Prince, Molly Schirmang, nu a fost la eveniment. O altă sursă a declarat că Prince și Molly sunt foarte îndrăgostiți și urmează exemplul lui Paris. „Prince cu siguranță și-a găsit jumătatea, cu care se va și căsători într-o zi. Însă, vrea mai întâi să aibă o carieră, și ulterior să se gândească la căsătorie și copii.”
Odată cu difuzarea documentarului „Leaving Neverland”, au existat mai multe controverse care i-au afectat pe moștenitorii lui Michael Jackson. Cu toate astea, Paris a fost cea care a reacționat și a vrut să lămurească unele aspecte: „De fapt, eu nu am făcut nici o declarație până acum, mai ales în ceea ce privește modul în care îmi afectează cariera. Voi exagerați. Cel puțin nu a fost un articol dezgustător. Voi luați mai mult în serios viața mea decât o fac eu.”
Foto: Profimedia