Paris Hilton, imagini rare cu fiul său, Phoenix, în vârstă de șase luni

Phoenix, băiețelul lui Paris Hilton, a împlinit șase luni.

Phoenix, fiul lui Paris Hilton, a împlinit șase luni. Pentru a marca momentul, vedeta în vârstă de 42 de ani a postat mai multe imagini cu micuțul, alături de care a scris un mesaj în care își exprima dragostea nemărginită pe care i-o poartă fiului său.


„Această Barbie este mamă', a scris Paris, care purta un trening roz cu inimoare. „Băiețelul meu, Phoenix, împlinește astăzi 6 luni. El este lumea mea și mă face să mă simt completă. Abia aștept toate amintirile magice pe care le vom crea împreună! Mami te iubește atât de mult, îngerașul.'

Paris Hilton și soțul ei, Carter Reum, au devenit părinți la începutul acestui an cu ajutorul unei mame surogat. La momentul respectiv, vedeta a postat pe contul său de Instagram o imagine cu mânuța nou-născutului, alături de textul: „Ești deja mai iubit decât se poate spune în cuvinte 💙.'


În cadrul unui interviu acordat revistei Harpers Bazaar, Paris Hilton a mărturisit că nu a vrut să împărtășească cu nimeni vestea că a devenit mamă. Ba mai mult decât atât, familia ei a aflat că are un copil cu puțin timp înainte ca aceasta să posteze pe Instagram o imagine cu bebelușul.

„Toată viața mea a fost atât de publică. Nu am avut niciodată ceva doar al meu. Am decis că vrem să avem această experiență doar pentru noi', a declarat Paris Hilton pentru Harpers Bazaar.


Paris Hilton a mai recunoscut și că a apelat la o sumedenie de tertipuri pentru a păstra secretul, mărturisind că a purtat o perucă brunetă când a mers la spital sau că și-a mințit echipa că își renovează casa pentru a nu primi vizite.

„Întotdeauna am visat să devin mamă și sunt atât de fericită că eu și Carter ne-am găsit unul pe celălalt. Suntem atât de încântați să ne facem o familie și inimile noastre explodează de dragostea pentru băiețelul nostru', a declarat la momentul respectiv Paris Hilton pentru People.


Paris Hilton a dezvăluit în podcast-ul „This Is Paris' numele băiețelului ei, și anume Phoenix Barron Hilton Reum. În ceea ce privește semnificația, Phoenix înseamnă „speranță, renaștere și transformare.' În plus, cel de-al doilea prenume a fost ales în onoarea bunicului vedetei, Barron Hilton.

„El a fost întotdeauna mentorul meu și l-am admirat extrem de mult. Am fost foarte apropiați și îmi lipsește în fiecare zi, așa că am vrut să-l onorez prin a-i da numele primului meu fiu.'


Paris Hilton nu a ascuns faptul că își dorește să devină mamă. Mama ei, Kathy Hilton, a vorbit public despre problemele de fertilitate întâmpinate de fiica ei, pe care aceasta le-a negat în mai multe rânduri.

Recent, Paris Hilton și soțul ei au vorbit onest despre relația lor, dezvăluind cum reușesc să păstreze armonia în cuplu. Soțul vedetei s-a declarat în repetate rânduri un bărbat foarte norocos, în timp ce partenera lui a dezvăluit cât de bine se simte în preajma lui.


„Oamenii nu realizează cât de mult ne îmbrățișăm și ne sărutăm. Suntem genul de persoane care se îmbrățișează și se sărută serios. Sunt lucrurile noastre preferate. Nu ieșim niciodată din casă. Practic, ne îmbrățișăm, ne sărutăm și ne jucăm cu bebelușul', a spus Reum, în vârstă de 42 de ani, in timpul podcast-ului I am Paris.

„Și băi cu spumă în fiecare seară!', a adăugat Paris Hilton.

„Suntem cu adevărat pasionați de băi cu spumă', a spus el.

Carter Reum a mai povestit câteva dintre plăcerile simple de care se bucură el și moștenitoarea imperiului hotelier. Soțul vedetei susține că el și partenera lui se inspiră reciproc să devină mai buni și îi ajută și faptul că sunt „atât de buni iubiți și prieteni și coechipieri și părinți pentru copilul lor.'


„Dansăm în timp ce facem taco marțea, ne sărutăm în baie, ne ajutăm unul pe celălalt la chestii de serviciu. Ne susținem unul pe celălalt. Și există un motiv pentru care pe cartea mea de credit scrie: „cel mai norocos bărbat în viață.' Uneori, oamenilor trebuie să li se reamintească cât de norocoși sunt. Eu mă trezesc în fiecare zi, spunând: „Sunt literalmente cel mai norocos om în viață, pentru că încă nu știu de ce m-a ales pe mine', a mai spus Reum.

De asemenea, și Paris Hilton se consideră o femeie foarte norocoasă: „Mă simt atât de norocoasă că te-am găsit la momentul perfect. Ești pur și simplu cel mai bun.'

Citește și:
Ariana Grande și Dalton Gomez s-au despărțit după doi ani de căsnicie. Artista a șters toate imaginile de la nuntă

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people