Paris Hilton și soțul său, Carter Reum, au devenit părinți la începutul acestui an!
Paris Hilton și soțul său, Carter Reum, au devenit părinți la începutul acestui an cu ajutorul unei mame surogat. Într-un nou interviu acordat revistei Harper’s Bazaar, vedeta în vârstă de 41 de ani a mărturisit că nu a vrut să împărtășească cu nimeni vestea cea mare. Ba mai mult decât atât, familia ei a aflat că a devenit mamă cu puțin timp înainte ca aceasta să posteze pe Instagram o imagine cu bebelușul.
„Toată viața mea a fost atât de publică. Nu am avut niciodată ceva doar al meu. Am decis că vrem să avem această experiență doar pentru noi”, a declarat Hilton pentru Harper’s Bazaar.
Aceasta a mai recunoscut și că a apelat la o sumedenie de tertipuri pentru a păstra secretul, mărturisind că a purtat o perucă brunetă când a mers la spital sau că și-a mințit echipa că își renovează casa pentru a nu primi vizite.
În luna ianuarie, Paris Hilton a anunțat că a devenit mamă, postând pe contul său de Instagram o imagine cu mânuța nou-născutului, alături de textul: „Ești deja mai iubit decât se poate spune în cuvinte 💙.”
„Întotdeauna am visat să devin mamă și sunt atât de fericită că eu și Carter ne-am găsit unul pe celălalt. Suntem atât de încântați să ne facem o familie și inimile noastre explodează de dragostea pentru băiețelul nostru”, a declarat la momentul respectiv Paris Hilton pentru People.
Paris Hilton și Carter Reum s-au căsătorit în noiembrie 2021 și au vorbit despre planurile lor de a apela la fertilizare in vitro pentru a face copii. Într-un podcast din trecut, Paris Hilton a făcut mărturisiri despre dorința sa de a deveni mamă. Și Kathy Hilton, mama lui Paris, a vorbit public despre problemele de fertilitate întâmpinate de fiica ei, pe care aceasta le-a negat în mai multe rânduri.
Soțul lui Hilton, Carter Reum, are o fiică, Evie, din relația sa cu Laura Bellizzi.
Foto: Hepta