Paris Hilton dezvăluie abuzurile fizice și emoționale prin care a trecut în adolescență

Celebra Paris Hilton vorbește în noul său documentar despre traumele din adolescență.

Paris Hilton dezvăluie abuzurile fizice și emoționale prin care a trecut în adolescență

În noul său documentar de pe Youtube, This Is Paris, vedeta a vorbit deschis despre abuzurile suferite în cadrul unei școli din Utah. Paris Hilton povestește cum părinții ei o trimiteau întotdeauna să învețe în școli cu internat din cauza comportamentului său.

În New York, „era atât de ușor să mă strecor în cluburi și la petreceri”, recunoaște ea pentru People. „Părinții mei erau așa de stricți încât mă făceau să vreau să ma răzvrătesc. Mă pedepseau luându-mi telefonul, luându-mi cardurile de credite, dar n-a mers. Eu tot ieșeam singură.”

În încercarea de a-i opri comportamentul nepotrivit al lui Paris, părinții săi, Rick și Kathy Hilton, au trimis-o la școli cu internat unde cei de acolo ar fi trebuit să se ocupe de dezvoltarea ei psihică și comportamentală. În schimb, lucrurile stăteau altfel.
„Trebuia să fie o școală, dar nu cursurile erau scopul”, spune vedeta. „De când mă trezeam și până mă întorceam în pat, toată ziua se țipa la mine și era un chin continuu”.

Mai departe, Paris Hilton descrie cum școala implementase tot felul de forme oribile de pedeapsă – chiar și să te țină închis de unul singur. „Personalul urma să îți spună lucruri groaznice. Mă făceau să mă simt constant dezamăgită de mine și își băteau joc de mine”, continuă aceasta.

„Cred că era scopul lor să ne distrugă. Erau abuzivi din punct de vedere fizic, ne loveau și ne sugrumau. Voiau să insufle frică tuturor copiilor pentru că așa eram prea speriați să nu ne supunem lor”, mai adaugă Hilton.

După ce a reușit să scape de acolo la 18 ani, ea a ținut toată această experiență aproape secretă, în ciuda faptului că avea atacuri de panică zilnic și probleme serioase cu anxietatea. Paris Hilton plănuiește să urmărească propriul documentar, ce urmează a fi lansat pe 14 septembrie, alături de părinții ei.

Starul nu își dorește un proces legal, ci vrea să se asigure că niciun alt copil nu mai suferă ce a suferit ea. „Vreau ca aceste locuri să fie închise. Vreau să fie trași la răspundere. Și vreau să devin vocea copiilor deveniți acum adulți de pretutindeni care au avut experiențe similare. Vreau ca totul să se oprească de-a binelea și voi face tot ce pot în acest sens”, concluzionează Paris Hilton.

Citește și:
Courteney Cox o învață pe Jennifer Aniston să joace biliard într-un video care a devenit viral

Text: Cristiana Daraban
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people