Paris Hilton își dorește gemeni și deja a ales numele pentru viitoarea sa fiică.
Paris Hilton a dezvăluit ieri în cadrul podcastului The Trend Reporter with Mara că a început procesul de fertilizare in vitro. Hilton a mai adăugat și că a ales această metodă fiindcă era singura cale prin care se putea asigura că va avea doi gemeni: o fată și un băiat.
„Am început fertilizarea in vitro pentru a putea avea gemeni, dacă vreau”. Aceasta a mărturisit și că prietena ei, Kim Kardashian, este „cea care mi-a spus despre asta. Nu știam nimic despre acest lucru. Sunt fericită că m-a sfătuit și mi-a făcut cunoștință cu doctorul ei”.
În cadrul aceluiași podcast, Hilton a afirmat și că a terminat procesul de recoltare a ovocitelor. „A fost greu, dar știam că va merita. Am făcut-o de câteva ori”. Carter Reum, iubitul său i-a fost aproape în tot acest demers și a sprijinit-o necondiționat, după cum chiar Hilton a recunoscut.
„Fiindcă am făcut-o împreună și fiindcă am avut un partener care m-a sprijinit și m-a făcut să mă simt ca o prințesă mereu…nu a fost atât de rău. Sunt foarte entuziasmată pentru noua etapă din viața mea și pentru faptul că în sfârșit voi avea o viață reală. Fiindcă cred cu tărie că a avea o familie și copii reprezintă scopul vieții. Și nu am avut această experiență până acum pentru că nu am simțit că cineva merită iubirea mea, iar acum, am găsit în sfârșit pe cineva care o merită.”
Hilton și Reum se cunosc de mai bine de zece ani, dar formează un cuplu din 2019.
În luna septembrie a anului trecut, Paris a mărturisit că își dorește gemeni și că deja a ales numele pentru viitoarea ei fetiță.
„Am ales London pentru fată, și încerc să găsesc un nume și pentru băiat. Așa că, dacă aveți sugestii, le aștept, prieteni. Nu am o temă a orașelor, dar nu știu…e greu să mă decid”, a spus Paris Hilton în cadrul podcastului LadyGang.
Foto: Arhiva Revistei ELLE