Întreaga lume știa că Meghan Markle urmează să devină mamă la sfârșitul lunii aprilie, acest lucru fiind menționat de Ducesa de Sussex în timpul aparițiilor publice.
Cu toate acestea, este începutul lunii mai și până acum nu au apărut informații despre nașterea bebelușului, iar această așteptare i-a făcut pe mulți fani ai familiei regale să creadă că Meghan a născut deja, iar vestea este ținută secret de familia regală.
Această idee este foarte populară, deoarece Ducele și Ducesa de Sussex au anunțat că vor ca planurile de naștere să rămână private, iar Meghan nu a mai fost văzută în public în ultimele săptămâni. Potrivit People însă, întreaga lume va afla câteva detalii despre nașterea bebelușului, deoarece Palatul Buckingham va anunța când Ducesa va intra în travaliu.
Există totuși și un lucru pe care Meghan și Harry nu-l vor face după nașterea copilului. Cei doi nu vor respecta tradiția de a face poze pe treptele maternității, așadar primele imagini vor fi publicate probabil la câteva zile după nașterea bebelușului, perioadă în care Ducele și Ducesa de Sussex se vor putea bucura în privat de clipele minunate.
Deși aceste informații au ajuns la fanii din întreaga lume, există un alt detaliu important care i-a făcut pe toți să creadă că Ducesa a născut deja. Prințul Harry va merge în vizită oficială în Olanda săptămâna viitoare, intensificând aceste zvonuri. Cu toate acestea, reporterii regali au explicat că bebelușul Sussex nu s-a născut, iar dacă Meghan va intra în travaliu, Harry va renunța la această călătorie.
Citește și:
Meghan Markle a născut. Ducele și Ducesa de Sussex au devenit părinți
Foto: Arhiva Revistei ELLE