Biroul de presă de la Palatul Buckingham face rar comentarii despre anumite povești care apar în tabloide, însă de când Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat că renunță la statutul de membri seniori ai familiei regale, au fost emise mai multe declarații privind viitorul celor doi.
Astfel, zilele trecute Palatul Buckingham a răspuns zvonurilor potrivit cărora Meghan Markle și Prințul Harry ar colabora acum cu aceeași companie cu care lucrează și Kim Kardashian, Jennifer Lopez sau Zendaya în vederea obținerii unor contracte pentru apariția la diferite evenimente, promovarea anumitor produse ș.am.d.
Compania de endorsement Sheeraz a publicat pe Instagram un mesaj prin care anunță că acceptă oferte în numele Ducelui și Ducesei de Sussex. „Sheeraz, Inc acceptă acum cereri pentru apariții publice și promovări de produse pentru Prințul Harry și Meghan Markle. Clienții din Orientul Mijlociu, India, Statele Unite și Asia ne pot trimite oferte oficiale și le vom transmite direct reprezentanților celor doi', a scris compania în postarea publicată pe Instagram.
Reprezentanții familiei regale au declarat pentru The Sun că această informație este „categorie falsă', însă până acum cei de la Sheeraz nu au șters postarea de pe profilul oficial. În plus, compania a postat un răspuns pe Instagram Stories insistând că Meghan lucrează cu ei. „Întotdeauna să vă amintiți că Meghan a fost o actriță la Hollywood înainte de a deveni Prințesă. Acum se întoarce în Los Angeles și desigur am fost în contact cu echipa ei pentru oferte de la branduri și pentru apariții publice, având o rețea globală de persoane interesate de acest lucru. Când celebritățile au nevoie de acoperire media globală sau colaborări cu branduri, eu mă ocup întotdeauna', a declarat Sheeraz Hasan, fondatorul companiei.
Citește și:
Meghan Markle „detesta’ codul vestimentar regal și abia așteaptă să își schimbe stilul vestimentar
Foto: Arhiva Revistei ELLE