După aproape două luni, Faimoșii și Războinicii de la Survivor România nu mai iau în calcul nicio înfrângere. Aseară, fiecare dintre cele două triburi a lăsat în urmă conflictele pe care le au în tabără și au dat totul pe traseu pentru a obține Recompensa, un brunch copios. După ce fiecare dintre echipe a condus, iar egalitățile au tot continuat să apară, Războinicii au reușit să obțină victoria și să înceapă săptămâna cu zâmbetul pe buze.
Ajunși la Consiliu, concurenții au avut parte de o primă veste dură: Otilia nu mai poate continua competiția. Din cauza problemelor de sănătate, aceasta are nevoie de un tratament care presupune prezența ei în țară. Cu lacrimi și regrete, Faimoasa și-a luat revedere de la colegi, povestind despre toate lecțiile de viață pe care le ia cu ea în urma participării la cea mai tare competiție.
„Mă așteptam. Chiar în ultima săptămână știam ce am pățit și știam exact ce necesită recuperarea mea. Sunt emoționată și cuvintele cred că sunt de prisos acum. Într-un fel, sunt bucuroasă că pot să mă duc acasă să mă recuperez.
Mă gândeam, cât timp am stat aici, doar la momentul în care pot să mânănc tot ce vreau. Din păcate, pentru mine urmează încă câteva luni de regim alimentar', a declarat Otilia.
Otilia Bilionera este una dintre concurentele de la Survivor România 2022 care a demonstrat că poate face față celor mai grele provocări. Cu toate acestea, puțini știu că dincolo de ambiția ei se ascunde o dramă greu de imaginat.
Într-una dintre edițiile precedente, nevoită să facă față frigului și umidității, Otlia Bilionera a cedat și a început să plângă, povestind despre una dintre cele mai grave probleme de sănătate cu care s-a confruntat.
„Când treci prin ce am trecut eu, normal că te panichezi. Am văzut moartea cu ochii. M-au salvat doctorii din Turcia la minut. Mi-au scos doi litri de sânge din abdomen. Mă panichez. Lasă-mă să mă panichez, dacă nu îți pasă, asta e. Treaba ta! Noi suntem fete, avem ovare, suntem mai sensibile le chestia asta.', i-a spus Otilia lui CRBL.
Concurenta de la Survivor s-a confesat atunci lui CRBL și a spus că îi este extrem de dor de familie și de casă. Timpul petrecut departe de cei dragi este tot mai greu de suportat, iar conflictele din propria echipă au descurajat-o și mai mult pe Otilia. Presiunea concursului, dar mai ales a co-echipierilor au făcut-o să cedeze, povestind printre lacrimi.
„Mă simt singură aici, mi-e dor de casă, de familie, de prietenii mei, de oameni cărora le pasă. Aici nu ai cu cine să vorbești, toti sunt detașați, individualiști. E greu, simt nevoia să am pe cineva aproape de mine, dacă am o problemă să mă ajute. Aici, dacă spui că ai o problemă, gata, ești la Survivor, trebuie să reziști.', a mai spus artista.
Citește și:
Părinții lui Smiley, apariție rară la un eveniment public alături de artist
Foto: PR