Otilia a dezvăluit detalii noi despre relația cu soțul ei și dorința de a se muta în Turcia.
Otilia și Bekir Ali s-au căsătorit civil toamna trecută, după ce artista a fost cerută în căsătorie la exact un an de la începutul relației lor. De la începutul verii, Otilia s-a stabilit în Turcia, unde are mai multe concerte programate și pentru a petrece mai mult timp alături de soțul ei.
Artista este mai îndrăgostită ca niciodată de soțul său turc, Bekir Ali. Cei doi s-au reunit recent la București, iar Bekir a ajuns deja în casa artistei.
Soțul cântăreței și-a obținut viza pentru România și o însoțește deja în diferite călătorii. Recent, acesta a fost alături de Otilia în Egipt, unde artista a participat la câteva evenimente importante. Relația lor pare să fie tot mai puternică, cei doi petrecând din ce în ce mai mult timp împreună.
„A fost câteva zile în România și apoi am fost în Egipt, acolo unde am susținut niște concerte. Soțul a rămas în Turcia, eu am venit cu escală prin Turcia. Chiar dacă sunt aici, la casa mea sunt în Turcia, asta nu implică să renunț la muzică, ar fi ok să locuiesc și în Turcia pentru că eu cânt mult acolo, nu m-ar deranja. Cu mașina faci 7 ore până în București și cu avionul doar o oră. Chiar ne gândim să ne facem casă acolo”, a declarat Otilia pentru Click!
Când vine vorba de gelozie, Otilia nu are motive de îngrijorare. Artista este convinsă de dragostea profundă pe care soțul ei i-o poartă, iar atenția admiratorilor rămâne, în opinia ei, doar o parte firească a carierei sale.
„Bekir este un bărbat tânăr, de succes, frumos, încrezător, nu cred că ar fi gelos pe alți bărbați, știe cum e el și că eu sunt o femeie destul de loială și are încredere în mine, iar atunci când sunt pe scenă este mândru de mine și de ceea ce fac”, a mai povestit Otilia.
„Când am avut o relație serioasă nu am înșelat niciodată. Mi se pare o trădare, nu accept asta nici din partea lui, nici din partea mea. Ești cu o persoană pe care o iubești, în momentul în care nu mai ai sentimente atunci te desparți și te distrezi cât vrei”, mai spune ea.
Otilia a dezvăluit că are o căsnicie fericită, în care certurile sunt rare și se sting rapid. Deocamdată, cei doi nu își gestionează finanțele împreună, dar soțul ei se ocupă de toate cheltuielile atunci când ea se află în Turcia. În plus, Otilia se bucură de o relație excelentă cu soacra ei, refuzând să o lase să facă orice treabă, chiar și atunci când Otilia se oferă să ajute.
„Deocamdată fiecare este pe cont propriu din punct de vedere financiar. O să vedem cum o să fie pe viitor. Desigur, el este un adevărat gentleman. Cât timp sunt aici, nu mă lasă să cumpăr ceva! Încearcă să își facă datoria de soț, să aibă grijă de mine, deși știe că și eu câștig foarte bine. Acest lucru nu îl încurcă să își facă datoria de partener, ca să zic așa”, a declarat Otilia recent într-un interviu pentru CIAO.RO.
Foto: Instagram