Orlando Bloom a dezvăluit o imagine rară cu fiul său. Cum arată Flynn, în vârstă de 13 ani

Orlando Bloom și fiul său, Flynn, au participat la o expoziție auto.

Orlando Bloom a dezvăluit o imagine rară cu fiul său. Cum arată Flynn, în vârstă de 13 ani

Orlando Bloom a dezvăluit pe contul său de Instagram mai multe imagini cu fiul său, Flynn, în vârstă de 13 ani. Cei doi au participat la expoziția Monterey Car Week, un eveniment dedicat mașinilor clasice, automobilelor de lux și sporturilor auto.

„La Monterey Car Week cu băiatul meu 🏎️💨 @porscheusa @porsche”, a scris Bloom în descrierea imaginii în care admiră alături de fiul său o mașină vintage portocalie. Cei doi au purtat ținute asemănătoare, accesorizate cu șepci albastre.

Bloom are doi copii: Flynn, din fosta relație cu Miranda Kerr, și Daisy, pe care o are cu partenera sa actuală, Katy Perry.

În martie, Bloom a discutat despre familia sa extinsă, mărturisind că adoră să își petreacă timpul cu copiii săi.

Pentru mine, timpul petrecut în familie înseamnă o masă împreună. Să ne așezăm la masă”, a spus Bloom pentru People. „Înseamnă să ieșim la o plimbare sau să mergem într-o aventură. Înseamnă jocuri. Înseamnă conexiune. Să ne ținem de mâini și să ne îmbrățișăm. Și să le spunem oamenilor că îi iubim mult.”

În urmă cu câțiva ani, Miranda Kerr a vorbit pentru Vogue Australia despre decizia pe care ea și fostul său partener au luat-o când au încheiat relația. Cei doi au convenit ca nevoile fiului lor, Flynn, acum în vârstă de 13 ani, să fie întotdeauna puse pe primul loc.

„Încă din prima zi, când eu și Orlando am decis să ne despărțim, am spus: „Ascultă, orice am face, trebuie să punem nevoile lui Flynn pe primul loc, nu pe ale noastre.” Acesta este modul în care luăm deciziile. Familia este prioritatea mea numărul unu, apoi munca, apoi compania mea, care este ca un alt copil, și apoi, din păcate, prietenii mei, dar nu va fi așa pentru totdeauna”, a declarat Miranda Kerr.

Miranda Kerr și Orlando Bloom au fost împreună timp de șase ani, din 2007 și până în 2013. În 2015, modelul l-a cunoscut pe Evan Spiegel, co-fondatorul aplicației Snapchat, cu care s-a și căsătorit doi ani mai târziu. Aceștia au împreună trei copii.

Într-un interviu acordat revistei LVR, Miranda Kerr a vorbit deschis despre relația pe care o are cu fostul său soț, Orlando Bloom, dar și cu partenera actuală a acestuia, Katy Perry. Aceasta a mărturisit că o adoră pe cântăreața în vârstă de 39 de ani și că este extrem de fericită că actorul și-a găsit jumătatea.

„O ador pe Katy și sunt recunoscătoare că Orlando și-a găsit pe cineva alături de care e fericit. Acum Flynn are patru părinți fericiți care se înțeleg.”

În urmă cu ceva timp, Katy Perry a avut o apariție pe Instagram live, în care își arăta sprijinul pentru noua cremă din gama de skincare a Mirandei, KORA Organics. „În familia noastră modernă, ea este probabil cea mai atentă la lucrurile legate de sănătate” a spus cântăreața.

„Unul dintre lucrurile minunate ale apropierii de Miranda este că ajung să încerc toate produsele ei, mai ales când fiul ei [Flynn] vine acasă cu ele în rucsac.” Katy a mai spus că o altă cremă a Mirandei, Turmeric Glow, a ajutat-o în lupta cu acneea chistică de la vârsta adultă.

Citește și:
Cum arată acum Stella, fiica fostului cuplu Melanie Griffith & Antonio Banderas. Tânăra s-a logodit zilele trecute

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people