Kanal D urmează să înceapă noua emisiune matinal „Dimineața cu noi'. Aceeasta va fi prezentată de carismaticii George Tănase, Viviana Sposub și Bursucu, de luni pânâ vineri, la ora 08:00. Cei trei vor da trezirea la primele ore ale dimineții cu energie bună și subiecte fresh.
Noul program de dimineață de la Kanal D se va desfășura de luni până vineri și promite să aducă voie bună de la începutul zilei. Astfel, cei trei prezentatori se pregătesc să aducă publicului ultimele noutăți, dar și amuzament.
George Tănase va da „bună dimineața' publicului la cel mai nou matinal
George Tănase, unul dintre cei mai cunoscuți comedianți de la noi, a declarat că așteaptă cu nerăbdare să își bea cafeaua alături de colegii lui în cea mai nouă emisiune de la Kanal D.
„Abia aștept să-mi beau cafeaua alături de telespectatori! Să povestim, să glumim, să radem și, bineînțeles, să învățăm lucruri noi. O vorbă din popor spune că ziua bună se cunoaște de dimineață, iar noi vom încerca să respectăm această mostră de înțelepciune populară', spune George Tănase, despre noul proiect din care face parte la Kanal D
Viviana Sposub, noua prezentatoare la „Dimineața cu noi', la Kanal D
De asemenea, Viviana Sposub este pregătită să înceapă un nou proiect la postul de televiziune unde a fost văzută în ultimele luni. Bruneta s-a aflat printre finalistele „Bravo, ai stil! Celebrities„, fiind la un pas de marele premiu. Acum, Viviana revine pe micile ecrane cu forțe proaspete.
„Sunt fericită să încep un proiect nou alături de o super echipă! Iubesc televiziunea și iubesc să le transmit oamenilor de acasă energie bună. Am alături cei mai talentați, energici, amuzanți și frumoși parteneri, Bursucu și George! Sunt sigură că le vom aduce telespectatorilor zâmbetul pe buze și cred că astfel vor deveni dependenți de cafeaua noastră. Abia aștept să dăm startul distracției la ‘Dimineața cu noi!', a adăugat Viviana Sposub.
Bursucu este pregătit de un nou proiect
Bursucu, după numele său real Adrian Cristea, este cunoscut deja de publicul de la Kanal D, fiind prezent după-amiezile în emisiunea „Teo Show'. El este pregătit să se alăture acum noii echipe și să îi încânte pe oameni de la prima oră a dimineții, în cel mai nou proiect televizat.
„Mă simt privilegiat să am această misiune zilnică, aceea de a-i face pe cei de acasă să înceapă ziua cât mai bine. Cum te trezești dimineață așa îți va merge până seară, așa că vom face în așa fel încât zilele să le fie telespectatorilor mai frumoase, râsul mai sănătos, iar veștile cât mai utile! Îmi doresc să aflăm împreună cum să ne facem viața mai frumoasă, mai relaxată. E un proiect în care cred foarte mult, o nouă etapă în cariera mea și abia aștept să mă întâlnesc cu telespectatorii matinali', a declarat Bursucu.
Citește și:
Cadoul fabulos primit de Ilinca Vandici de la soțul ei cu ocazia Valentines Day
FOTO: Arhivă ELLE