Obiceiul pe care îl are Monica Anghel în materie de detox și sănătate: „O singură dată pe an”

Monica Anghel a dezvăluit un obicei pe care îl are în ceea ce privește sănătatea.

Obiceiul pe care îl are Monica Anghel în materie de detox și sănătate: "O singură dată pe an"

Monica Anghel se bucură de o formă fizică remarcabilă. Artista în vârstă de 52 de ani a dezvăluit pentru Click! că secretul său constă în postul intermitent, care îi oferă energie și vitalitate, alături de activitatea sportivă.

Monica Anghel intră într-o perioadă de detox

Pe lângă rutina sa zilnică de întreținere, Monica Anghel recurge și la o sesiune de detoxifiere o dată pe an. Acest lucru este planificat pentru 19 februarie, când va merge la un centru de detoxifiere cunoscut din Brașov pentru a-și purifica organismul și a-și îmbunătăți starea de bine.

„Pe 19 februarie merg la detox la Brașov la Atasagon și stau o săptămână acolo. Fac asta de 4 ani, este foarte important pentru sănătate. Merg doar o singură dată pe an la detox. Se beau doar sucuri și apă, se fac masaje terapeutice, sport, plimbări în natură, este un detox de absolut tot. Mai facem hamam, saune, cam tot ceea ce ține de spa”, a spus Monica Anghel pentru Click!

În afară de proiectele sale muzicale, Monica Anghel găsește timp să se bucure alături de fiul ei de 12 ani, Aviv, care este pasionat de actorie și are o personalitate puternică. Datorită prieteniei strânse cu Cătălina Grama, încă din anul trecut, Aviv a ales să se alăture școlii de actorie pe care artista o deține împreună cu soțul ei, Paul Ipate. Întrebată dacă fiul ei va urma calea actoriei, Monica Anghel a răspuns că viitorul lui este incert, dar că Aviv este profund implicat în ceea ce face în prezent și se simte confortabil pe scenă.

„Băiețelul meu a început cursurile de actorie cu Cătălina Grama Ipate, Paul Ipate și Laura Anghel, anul trecut. În momentul acesta nu m-am gândit să facă aceste cursuri ca să joace într-un film, nu știu, dacă o să primească o propunere, vedem, merge, dă casting, nu știu! Ce știu sigur este că învață mult la aceste cursuri, îi place, se simte în largul lui, noi putem să ne facem planuri dar Dumnezeu are deja planul făcut pentru fiecare dintre noi”, a mai declarat Monica Anghel.

Monica Anghel s-a confruntat cu o situație neplăcută, fiind nevoită să facă față utilizării neautorizate a imaginii sale în scopul promovării unor produse de slăbit. Față de această încălcare, artista a recurs chiar la ajutorul autorităților, semnând o plângere la Poliție pentru a soluționa această problemă.

Într-un interviu pentru cancan.ro, ea a făcut cunoscut faptul că a căzut victimă unei scheme de marketing frauduloase.

„Multă lume știe că, în ultimele luni, mi-a fost furată imaginea și asociată în scopuri comerciale cu te miri ce produse, ca și cum eu aș promova anumite lucruri. Partea proastă a lucrurilor e că nici acum nu știu cine și ce a avut de împărțit cu mine! (…) Cele două avocate ale mele au întors pământul cu fundul în sus, dar tot nu știm cine stă în spatele acelor site-uri fantomă. Oricâte încercări am făcut, la câte porți am bătut, din păcate nu am reușit să aflăm mai nimic. E un fel de prinde-l de poți!”, a transmis Monica Anghel.

Citește și:
Controversă în familia regală a Spaniei. Regina Letizia, acuzată că ar fi avut o aventură cu fostul ei cumnat

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people