Oana Radu se confruntă cu o problemă de sănătate. Despre ce este vorba?

Oana Radu le-a dezvăluit fanilor ei de pe Instagram că se confruntă cu o problemă de sănătate și le-a cerut ajutorul și îndrumarea către un bun medic specialist.

Oana Radu se confruntă cu o problemă de sănătate. Despre ce este vorba?

Oana Radu se confruntă cu probleme de sănătate despre care le-a povestit fanilor săi de pe Instagram, cerându-le sfaturi în privința găsirii unui medic specialist care să o ajute. Vedeta, devenită cunoscută prin muzica ei, prin aparițiile în emisiunea Bravo, ai stil! și prin modul spectaculos în care și-a remodelat silueta, a mărturisit că chiar una dintre dietele pe care le-a urmat i-a dăunat sănătății.

Așadar, Oana Radu le-a împărtășit fanilor vestea că tocmai vizitase un medic, care ar superviza pietrele la fiere pe care le are cântăreața, și s-a arătat îngrijorată de posibilitatea de a avea nevoie de o intervenție chirurgicală care să îi îndepărteze complet colecistul, în situația în care pietrele nu ar începe să se deplaseze și să scape, astfel, de intervenție. „Am avut un control medical cu pietrele la fiere, momentan nu le mișcăm în nici o direcție. Eu am descoperit că ar fi apărut din cauza dietei Dukan și atunci trebuie să scot fierea, chestie care nu mă încântă prea tare.”

Însă dieta urmată de Oana Radu a fost dintotdeauna controversată. Concepută de medicul Pierre Dukan, aceasta este o dietă de tip proteic care promite atât scăderea în kilograme, cât și o stabilizare a greutății. Un studiu efectuat pe un eșantion de 5.000 de persoane care ar fi urmat dieta a arătat că 80% dintre ele au acumulat kilograme după ce au încheiat regimul. În afară de acest lucru, specialiștii au avertizat că dieta nu furnizează suficiente vitamine, minerale și fibre încât să acopere necesarul de nutrienți pentru organism.

Oana Radu le-a cerut urmăritorilor ei să îi recomande medici specialiști sau pași pe care i-au urmat, dacă s-au confruntat cu probleme similare, dat fiind că aceasta nu locuiește de multă vreme în București și nu știe încotro să se îndrepte pentru a-și rezolva problemele de sănătate.

Citește și:
Lavinia Pîrva a publicat o fotografie inedită cu fiul ei, Alexandru. Comentariile de la fani nu au fost însă pozitive

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people