Oana Matache a divorțat, știrea fiind confirmată chiar de mama ei

Gina Matache s-a arătat revoltată de decizia fiicei sale de a se despărți de soț și nu în puține rânduri a criticat-o dur.

Oana Matache a divorțat, știrea fiind confirmată chiar de mama ei

Sora Deliei Matache se află de câteva săptămâni bune în atenția presei și a amatorilor de cancanuri după ce a decis să se despartă de soțul ei și a dezvăluit că are deja o altă relație, cu Radu Siffredi. Această veste nu a fost primită cu bucurie de fanii tinerei, însă nici de mama ei, Gina Matache arătându-se revoltată de decizia fiicei sale.

Tot mama Oanei Matache a fost cea care a confirmat că tânăra a finalizat divorțul, chiar înainte de Paște, la notar.

Voi știți cel mai bine care este situația lor (n.red – a Oanei și a soțul ei). Nu aș vrea să vă mai confirm nimic, apoi iarăși se supără pe mine. E mai bine să lași copilul să-și trăiască experiențele. Atunci când sunt bune, sunt ale lui. Când sunt rele sunt tot ale lui. Sunt mari, sunt vaccinați. Aceasta rămăsese ultima problemă de rezolvat (n.red – divorțul). Important e că fiecare își vede de treaba lui. Ei se înțeleg foarte bine acum, își cresc împreună copilașii”, a declarat Gina Matache, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.

Conform informațiilor obținute de CANCAN.RO, cei doi au divorțat înainte de Paște la notar. Custodia copiilor este comună, domiciliul este stabilit la mamă, dar tatăl are dreptul să vină și să-i viziteze oricând își dorește.

Gina Matache s-a arătat revoltată de decizia fiicei sale de a se despărți de soț și nu în puține rânduri a criticat-o dur, atât pe ea cât și pe actualul ei iubit, Radu Siffredi. De altfel, ea a fost prezentă și în cadrul emisiunii „Teo Show”, declarând că este foarte nemulțumită de deciziile luate de Oana Matache.

Într-un interviu recent, mama Oanei a dezvăluit că nu are încredere în actualul iubit al fiicei sale, Radu Siffredi, și nu dorește ca acesta să petreacă timp în preajma nepoților săi. În plus, aceasta a afirmat că singurul ginere pe care îl recunoaște este Răzvan Miheț.

„Eu n-am nevoie de ginere, că eu am ginere și am un ginere super elegant, super frumos, super tătic! Că știi cum e, orice căsnicie are și … un impas! E probabil că… Crede-mă, eu nu știu amănunte! Eu întotdeauna am văzut numai bine, niciodată nu am văzut acolo scandaluri, certuri, nu am văzut nimic! Nu știu, doar ei știu ce a fost între ei și dacă a fost ceva sau dacă a fost un moft! Habar nu am! Pentru noi a fost surpriză totală”, a declarat Gina Matache, în cadrul emisiunii „Teo Show”.

De la începutul relației dintre Oana Matache și Radu, mama acesteia, Gina Matache, a fost împotriva acestui cuplu. Ea a încercat să îi transmită fiicei sale că își alege greșit partenerul, însă situația s-a deteriorat și a devenit un conflict public.

„Asemenea oameni nu vreau să văd în viața mea! Nu, nu, nu! Categoric nu! E o relație tampon! E ceva așa de cascadorii râsului! A venit un neica nimeni să se facă tătic, e atât… Uită-te la fața lui! Ce credibilitate are un asemenea personaj?! Crede-mă! Cred că i-a cărat mobilă Oanei pe acolo și mai stă o zi, două și… Toată situația asta e ceva așa… El vorbește în numele Oanei: ‘Noi facem, noi dregem…’ El a venit de trei zile în casă și deja se vede stăpân! O fi ajutat să care mobilă sau ce au ei de cărat acolo și gata, s-a văzut stăpân pe plantație, știi!”, a mai spus mama Deliei.

Citește și:
Gerard Pique, surpriză de sute de mii de dolari pentru Clara Chia, de ziua ei de naștere

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people