O zi cu Rona Hartner

Ce stiam despre Rona Hartner inainte sa imi petrec o zi alaturi de ea? Ca a jucat mai demult in filmul Gadjo Dilo' un rol foarte tare, alaturi de Romain Duris, si ca a revenit recent in atentia romanilor, odata cu aparitiile in emisiunea TV Te cunosc de undeva'. Pun ramasag ca pe aici se invart si notiunile voastre legate de ea, la care multi o sa adaugati scandalul antic si de demult cu Corneliu Vadim Tudor si Emil Constantinescu, despre care nu veti citi nimic in interviul de fata.

O simpla privire pe pagina ei oficiala mi-a starnit interesul de a o cunoaste. Am vrut sa stiu cum s-a descurcat singura in Paris si cum a reusit sa isi faca un nume ca artist, dupa ce s-a mutat acolo fara nici un plan. Mi-am dorit sa aflu de unde izvorasc toate proiectele ei artistice, de unde gaseste energie sa joace in filme si spectacole de teatru, sa scrie muzica, sa sustina concerte, sa picteze, sa danseze tango, step si hip-hop, sa studieze jazz si pictura la Belle Arte si sa isi mai creasca si fetita de cinci ani si jumatate de una singura. Insa cel mai mult mi-am dorit sa aflu daca in spatele discursului ei religios se gaseste un om cu adevarat credincios. Doamnelor si domnilor, fixati-va centurile de siguranta! Pornim!

Joi, ora 12. O astept pe Rona sa iasa de la o filmare, impreuna cu domnul Constantin care astazi urmeaza sa ne plimbe pe unde are ea treaba. Sta doua zile in Romania si are multe de rezolvat, ca sa nu mai pomenim de prezenta mea iscoditoare. E implicata in trei proiecte muzicale (canta cu DJ Tagada in proiectul Gypsy Therapy, cu Ovidiu Lipan Tandarica si mai are si un spectacol de flamenco), asa ca drumurile spre Romania i s-au intetit in ultima vreme, la fel si aparitiile la televizor. Tocmai cand imi trece prin cap ca daca as intalni-o pe strada probabil n-as recunoaste-o, o vad iesind dintr-o scara de bloc si realizez ca n-ai cum sa treci cu vederea asa o aparitie.

Rona poarta o rochie alba cu simboluri hamsa de un portocaliu aprins, sandale si poseta argintii si pe cap o sapca de marinar, pe care e cusut cuvantul Romania. Ceva nu se leaga? „Sapca am luat-o de la mare, cand am fost in Vama la festivalul Folk You. Eu am flota, de fapt, nu stiai? (rade) Dar imi place: e chestia asta bleu cu alb si cu portocaliul rochiei si mai am si un fular cu verde. Mi se pare perfect! Imi place sa vad cum reactioneaza lumea la scrisul asta cu Romania si pana acum reactiile au fost cam asa si-asa. Tot de la mare s-a ales si cu codita infasurata in ate multicolore. I-a zis un tip din Vama ca i-o face daca il promoveaza si pe el pe scena la festival.

E cam agitata si vorbeste tare, probabil pentru ca nu s-a desprins cu totul din atmosfera de platou de televiziune. In spatele urmelor discrete de fard si ruj nu pot sa nu observ frumusetea fireasca a femeii de patruzeci de ani: par lung, putin ondulat, ochi maro, calzi, din jurul carora pornesc riduri fine. Da, o vad pe Rona Hartner de aproape si imi place. Pe alocuri mi se pare ca aduce cu mama mea. De cate ori imi surprinde privirea curioasa, imi zambeste larg. Zambetul acesta, care i-a si fost premiat la un festival din Uruguay, alaturi de interpretarea din Gadjo Dilo („Il sorisso del Est), pare sa fie scutul ei de aparare: in spatele lui intuiesc o femeie sensibila care vrea sa fie lasata in pace.

In fine, se asaza in fata in masina si recapituleaza programul: mergem la Musette sa isi aleaga pantofi, apoi mergem sa lase o rochie la scurtat la Liza Panait, apoi la un salon de frumusete a carei imagine este. Catre domnul Constantin: „Maitre, inchide, te rog, aerul conditionat ca ma nenoroceste. Maine la concert n-o sa mai am voce!. Deschide si inchide geamul, mai umbla pe la butoanele din bord, mai verifica Blackberry-ul roz pe care il recupereaza cu greu din poseta plina cu de toate, se ia de cate un sofer care ne taie calea. Primeste un mesaj: „Ha, nebunul! A luat bilete la meci (n. red. – meciul Romania-Ungaria). Maine am o zi de pomina: la 10 seara ma duc la meci, dupa care ma duc la concertul cu Tandarica in Fratelli, iar la 5 dimineata am avion spre Paris!. Ii suna telefonul: „Bonjurica! Vezi ca diseara suntem invitati la Sarpele Roz de domnul Marius, vine si pictorul Paul Hitter, o aduc si pe prietena mea de la ELLE, care face o zi cu Rona Hartner. Nu te deranjeaza, nu?. Inchide telefonul si se intoarce spre mine: „Daca tot e o zi cu Rona, sa fie pana la capat.

Deja suntem intr-o mica mare intarziere, dar inainte sa intram la Musette, Rona ocheste un depozit de mercerie si nu se poate abtine sa intre. „Aaaa, aici au pistoale din acelea de retus. Sunt perfecte daca ti se desface o rochie la concert. Intram in depozit si iesim dupa o jumatate de ora cu pistolul de retus si niste epoleti cu pietre mari colorate numai bune de accesorizat vreo rochie, nu inainte de a pipai dantele, a proba bratari si a se poza cu lumea.

Profit de faptul ca intarzie putin Cristina Batlan de la Musette pentru a sta de vorba cu Rona mai pe indelete. O rog sa imi vorbeasca de familia ei si observ cum vocii aspre de televiziune ii ia locul alta, mai calda, mai feminina. „Familia mea a fost una artistica si foarte libera in spirit. In copilarie ascultam acasa multa muzica, de la jazz, rock, disco, funk, gospel la muzica populara, lautareasca sau clasica. Taica-meu a fost muzician de swing, maica-mea a fost corista. Si dansau mult, la fel si bunicii. De altfel, toti bunicii mei m-au marcat. Am o bunica, inca mai traieste la tara la Oltenita. E un om foarte autentic, are un stil de viata pe care il urmeaza doar ea. Nu sta o clipa nici acum, la aproape 90 de ani, si traieste numai afara, in aer liber. Mi-l amintesc si pe bunicul din partea tatei, Emanoil Hartner, care era un om foarte bland. Ne purta pe toti trei copiii, eu, sora-mea si frate-meu, pe bicicleta lui, ne ducea in Cismigiu sa ne plimbe cu barca. De multe ori l-am facut sa cada de pe bicicleta. In doua saptamani s-a prapadit de un cancer de care suferea de ani de zile, dar de care nu ne-a zis nimic. Fusese la razboi, vazuse moartea de aproape, asa ca stia sa profite de viata. A fost un om foarte bogat, bineinteles comunistii l-au ruinat si atunci el traia chibzuit, dar cu zambetul pe buze.

Cand le-a fost daramata casa si au fost trimisi in Crangasi, bunica a suferit foarte mult pentru ca tinea enorm la florile ei. Avea o gradina de 380 de metri patrati cu toate soiurile de trandafiri posibile, care infloreau pe sezoane. Primavara toate florile erau albe si mov, pe urma incepeau sa fie roz, pe urma veneau cele rosii, apoi cele mov. Acolo, sub bolta de flori, ne faceam noi siesta sau invatam pentru scoala. Pentru ca eram la scoala germana, unde nivelul de invatatura era foarte inalt, parintii ne-au angajat meditatori. Altfel nu puteai sa termini clasa. Gandeste-te ca toate cursurile se tineau in germana, in timp ce noi acasa vorbeam romaneste. Cand au descoperit ca avem si talente, ne-au pus si profesori de chitara, pian, canto, pictura, sculptura. Ei stiau ca cea mai mare problema pentru un copil intr-o tara comunista era sa aiba drept singura activitate batutul mingii pe maidan. Mama ii platea profesoarei de franceza vacanta la 2 Mai ca sa faca lectii cu mine pe plaja.

Cu toate astea, ii amintesc Ronei ca la casting-ul pentru Gadjo Dilo nu stapanea franceza. „Da, pentru ca n-am vrut sa o invat. Faceam deja germana la liceu, stiam engleza, facusem un an de olandeza, invatam latina si romana; cand a mai venit si franceza, mi-a pus capac. La casting am mintit ca stiu franceza si in doua saptamani am invatat-o, e drept ca pe nervii lor. Ma duceam la ei si le spuneam: «Ce vreti sa vorbim? Franceza. So-so-so-son-sis santimetre!» Si asa am invatat,vorbind intruna. Pentru rolul Sabinei nu trebuia sa stiu franceza perfect, dar trebuia sa ma inteleg cu echipa, cu regizorul Tony Gatlif, trebuia sa imi negociez contractul.

Tot atunci am invatat si limba romani, dar n-am mai practicat deloc in Franta, asa ca n-am aprofundat-o. Stiu sa o cant, scriu texte in romani. Eu cand am fost botezata catolica, am avut un har de dezinhibitii. Sa-ti explic: ai mei ne-au lasat sa ne alegem singuri religia, desi bunicii, care nu erau de acord cu ideile astea, ne-au furat si ne-au botezat. Ei au zis ca numai cainii nu se boteaza, asa ca ne-au dus frumusel intr-un weekend la tara si ne-au botezat, au facut si o petrecere, au impartit si un vin pe acolo, cum se face. Insa la 17 ani eu am primit botezul catolic si am constientizat ca toate pacatele mele de pana la acest botez mi-au fost sterse. Am simtit ca mi se ia o apasare de pe umeri si ca sunt dintr-o data foarte libera. Am simtit ca incep o viata noua. M-am lasat de fumat, m-am lasat de golanit si am inceput sa merg la biserica. Scopul vietii mele a devenit si a ramas si acum acesta: sa devin inteleapta prin tot ceea ce imi aduce viata. Eu nu caut primejdia, dar traiesc intr-un fel primejdios pentru ca mi se intampla tot felul de lucruri. Eu nu sunt genul acela de om, hai sa ma distrez, sa fiu destroyed. Pe mine ma intereseaza sa ajung la o intelepciune si la o cunoastere a vietii din interior.'

Intre timp apare si Cristina si mergem in showroom. Rona se indragosteste pe loc de o pereche de sandale verzi din noua colectie, iar Cristina ii promite ca i le face pe comanda. Nu stiu unde a disparut femeia de mai inainte, care imi vorbea cu nostalgie. Rona e acum o copila razgaiata, care se entuziasmeaza in fata unei posete roz si o lasa pe Cristina sa o certe ca a facut-o lata cu o seara inainte si i s-au umflat picioarele. Intre timp il zareste si pe domnul Constantin, impacientat, in hol: „Maitre, mai circulam, da? Ne incadram in timp? Ne incadram!. O rog pe Cristina sa imi zica doua vorbe despre Rona: „Pe langa ca e un artist care reprezinta frumos Romania la Paris, este si o prietena a familiei. A fost colega de scoala cu sotul meu si o iubesc toate generatiile din liceul german.

Discutia aluneca spre statutul romanilor in Franta si, pentru ca subiectul e cuprinzator, o continuam in masina. „Toti strainii care ne viziteaza tara vor sa se mute aici. Nu stiu ce se intampla ca de noi se aude numai de rau in strainatate! Eu mult timp n-am vrut sa recunosc asta, dar in Franta nu esti bine primit in sistemul lor. Chiar si acum, ca am cetatenie franceza, am crezut ca o sa se schimbe ceva. Rolul din Gadjo Dilo i-a adus, in urma celor sapte premii de interpretare internationale, multe propuneri sa joace in filme. Pe multe le-a refuzat. „Am primit multe roluri, unele vulgare, altele limitative. Imaginea despre romance nu era deloc buna. Cum era o prostituata, automat ea era romanca. N-am vrut sa joc asa ceva. Nu mi se pare degradant pentru o artista sa joace rolul unei prostituate, dar mi se parea foarte urat ca tot timpul imaginea unei prostituate era asociata cu o romanca. Avantajul meu a fost ca pe mine ma formasera deja ca actor oameni mari: Dan Puric, Olga Tudorache, Stefan Tapalaga, Anda Calugareanu, Sanda Manu, Adrian Pintea. Asa ca stiam sa evaluez un scenariu.

Am refuzat multe ciurucuri, unele cu bugete foarte mari, dar de care nu s-a auzit nimic apoi. Si asta mi-a adus respectul artistilor mari ca Michael Haneke, Christian Vincent. In lumea artistica franceza, cata vreme ai un accent, ei considera ca nu poti sa joci un francez. Marjane Satrapi (n. red. – autoarea cartii si filmului Persepolis) a fost singura care a vrut sa distruga aceste tabuuri in ultimul ei film, Poulet aux prunes. A zis asa: eu am sa pun si actori spanioli, si italieni, si americani sa joace toti in franceza roluri de iranieni si am sa demonstrez ca se poate.

In stanga noastra, pe Bulevardul Unirii, asteapta la semafor un Lamborghini. Rona isi ia rolul de indignata: „Cam tanar ca sa aiba un OZN asa! I-a facut mama si tata cadou! E frumoasa ca e galbena, ce mai, dar ca sa mergi cu 40 la ora prin Bucuresti e cam multa poluarea, nu? . Lasam rochia la scurtat si ajungem in cele din urma la Club Essenza. Imi povesteste cum cei de aici au ajutat-o sa slabeasca 14 kilograme in trei luni. Marturiseste ca unei femei care a trecut de 35 de ani ii e foarte greu sa mai slabeasca. Ea, dupa sarcina, n-a mai reusit sa dea nimic jos pana ce au bagat-o cei de aici la un regim special cu impachetari cu uleiuri esentiale si masaje. „Cand vin in Romania, ai vazut si tu: stau mult in masina si alerg de colo-colo. In Franta merg mult cu bicicleta, alerg in parc, merg mult pe jos. Se stie ca, din cauza programului haotic, artistii au tot felul de dereglari. Dar ma bucur ca in Franta poti fi actor si poti sa ramai si femeie.

Ma bucur ca munca mea nu s-a desfasurat in America, unde ca artist devii un produs. Acolo tu esti propria opera de arta si toata ziua lucrezi ca sa arati celorlalti ca tu esti perfect. Cand am jucat in filme americane aveam tone de fond de ten si fata mea era ca o masca, pe cand, la Gadjo Dilo, Tony Gatlif a luat zapada si mi-a dat pe obraji, a luat carbune si m-a zgariat de doua ori pe fata si mi-a zis: «Asta e machiajul tau». Si am facut tot filmul fara fond de ten. La americani imaginea frumosului e foarte plana. Eu de trei ani de zile fac cursuri de pictura si acolo ne invata sa vedem din nou umbrele si volumele, pentru ca din cauza cultului publicitatii avem privirea deformata.

Nu picteaza decat la cursuri si anul acesta vrea sa experimenteze si tehnici noi, pe baza de cerneala. Are in jur de 300 de tablouri si a trecut prin mai multe stiluri. La un moment dat a avut un iubit care i se parea foarte frumos si l-a pictat doar pe el. Acum e in faza in care picteaza icoane abstracte. Nu investeste in arta contemporana, pentru ca aici trebuie sa mai treaca timpul ca sa se vada daca ceva e valoros. „Am mai multe tablouri facute de artisti special pentru mine si pe acelea le pastrez. Si exista un loc in Paris, Carre dArtistes, de unde mai cumpar cadouri pentru mama, sora mea. In loc sa le iau haine, le daruiesc un tablou si stiu ca un artist traieste din asta.

I se inchid ochii, dar insista sa mai povestim. La un moment dat se ridica si se scuza: „Ma duc sa dorm putin sus si promit sa vin inapoi vie. Dupa o jumatate de ora, bem in graba o cafea si mergem sa isi vada tatal, care locuieste in zona. Il asteptam jos, la scara blocului, unde batranele asezate pe banca o recunosc. „Cum, nu stii cine e? E fata domnului Hartner'. „Da, parca te-am vazut aseara la Maruta, da nu eram sigura ca esti tu. Rona vorbeste cu ele, le spune unde o sa apara diseara. Intre timp apare si domnul Hartner cu cateaua Bella, batrana si aproape oarba. Il intreb daca isi urmareste fata la televizor si isi aminteste ca voia sa o intrebe daca cu o seara inainte, la Maruta, ea a avut pantofi de step. „Nu s-a auzit nimic din ce ai batut tu acolo. Ia sa nu te mai duci la astia. Mergem agale prin cartier, e ora de plimbare a Bellei. Domnul Hartner scoate un portofel din borseta si ne invita galant sa bem o cafeluta de la dozator.

Noi doua ne uitam una la alta si ne gandim la ultima cafea pe care tocmai am ingurgitat-o in urma cu cinci minute: „Daddy, dar se poate sa refuzam asa o invitatie?!. Domnul Hartner se cauta de maruntis, Rona ii strecoara niste bancnote in euro in portofel, eu ma uit in alta parte. Domnul Hartner face glume, stam pe trotuar in fata la supermarket si sorbim cafea, un angajat o roaga sa faca o poza impreuna. Dupa care, plin de recunostinta, ne gaseste un taxi, e ora sase si jumatate si poate avem noroc sa prindem slujba la Catedrala Sf. Iosif. Am uitat sa va spun ca Rona si-a schimbat hainele, acum poarta o rochie Manoush neagra, scurta si infoiata, care ii sta atat de bine. Pune peste umerii goi un sal si se asaza in genunchi, direct pe marmura. Scoate din poseta o carticica de rugaciuni si citeste din ea. Dupa slujba ma ia de mana si ma duce sa imi arate un loc foarte special pentru ea: locul in care se gaseste Sfantul Sacrament. Acolo e mereu liniste, imi spune ea, indiferent cata agitatie e in oras. Femeia asta se roaga cu aceeasi naturalete cu care bea apa.

Am rugat-o sa imi spuna povestea pandantivelor pe care le poarta la gat, pe un lantisor de aur. „In primul rand, am aici cea mai mare protectie, medalia miraculoasa a Fecioarei Maria. Pe urma am medalionul cu Sfanta Rita, pe care l-am cumparat de la o biserica din Italia. Mai am si medalia Sfantului Benedict, patronul Europei, care are pe ea o rugaciune de dezlegare foarte puternica si nu ai voie s-o porti inainte ca un preot sa o exorcizeze, pentru ca in ea e cuvantul celui rau. Si aici e crucea Papei Ioan Paul al II-lea pe care am luat-o in ziua in care a murit.

Pentru Rona, viata a fost un sir de miracole, asa ca a crede in Dumnezeu a fost cel mai logic si firesc lucru din lume. Ii inteleg optiunea. Botezul care i-a dat harul curajului i-a adus indirect rolul din Gadjo Dilo. Dupa care, un an de zile, producatorii filmului i-au platit cazarea la Paris pentru a promova filmul. Cand era aproape sa ii expire contractul de inchiriere si inainte sa isi primeasca banii pe film, s-a indragostit si a decis sa ramana acolo. Dupa un an in care a gustat mirajul celebritatii, s-a trezit singura si fara sprijin. L-a gasit in rugaciune, in biserica Sf. Rita de langa Moulin Rouge, unde enoriasi erau prostituatele din zona. De atunci locuieste la Paris si nu s-a mutat niciodata din cartierul Montmartre. „Cand eram mai practicanta ca acum, ma culcam la ora 23 si la 5,45 eram in picioare. Treceam pe langa Moulin Rouge, pe langa oamenii aceia beti de pe strada, si la 6 dimineata eram la poarta la Sacre Coeur, alaturi de alti 20 de oameni veniti sa se roage.

Cand i-am spus ca ma duc la tango dupa ce ma despart de ea, a facut ochii mari si mi-a spus ca ar vrea sa mearga cu mine. „Are you kidding? Pai, hai sa mergem! Primul meu iubit din Franta era dansator de tango. Sotul meu, cu care am fost sase luni casatorita, era argentinian si dansator de tango. Bunica-mea dadea cu matura prin casa ascultand Cumparsita. Asa ca iata-ne pe jos, povestind vrute si nevrute. In dreptul Cismigiului imi spune ca acolo sta Olga Tudorache, care n-a mai vrut sa o mai vada dupa ce a aparut in emisiunea Te cunosc de undeva'. O spune cu parere de rau, dar imi marturiseste ca pentru ea a fost o provocare si chiar s-a distrat acolo. Pe strada, privirile barbatilor se indreapta magnetic spre ea.

Nu stiu de unde mai are energie, dar nu refuza nici o invitatie la dans. De dragul tangoului ne permitem sa ii facem pe cei trei domni sa ne astepte nitel la Sarpele Roz. Ajungem acolo si Rona isi ia in primire ultimul rol din aceasta seara, acela de regina. Ovidiu Lipan Tandarica, junele si tatuatul pictor Paul Hitter si managerul restaurantului o intampina cu caldura. Membrii orchestrei vin rand pe rand sa ii sarute mana, ea le zambeste amabil, intreaba ce surprize avem in meniu, se scuza ca nu poate ciocni un pahar de vin rosu cu noi, ia Midocalm, da, a avut o cadere saptamana trecuta, la un concert la Teliu, au luat-o cu Salvarea de acolo. Ii place ca e in centrul atentiei si povesteste mai cu foc ce dezastru a fost concertul, cum i-a taiat DJ-ul sunetul si in culise a batut-o unul pe umar si i-a zis: lasa, duduie, ca a fost ok.

Rade cu pofta, are o gluma cu Tandarica despre suptul energiilor pe care o stiu doar ei, pana la urma cedeaza la un pahar de vin rosu, suna telefonul, a venit soferul de la Kanal D sa o ia la emisiune, intre timp vine si mielul la ceaun, un lautar ne canta la masa, ne ridicam, facem o poza de grup, o conduc la masina, ma imbratiseaza, se urca in masina si dispare. Raman cu un gol in stomac, ca atunci cand termini de citit un roman care ti-a placut mult.

Fotografii: Dana si Stephane Maïtec

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK