Schimbările se țin lanț la "Vorbește lumea", populara emisiune de la ProTV!
Lora a confirmat că pleacă de la emisiunea Vorbește Lumea difuzată de PRO TV și de acum înainte, alături de Cove, îi vom vedea de acum înainte pe Sore, Viviana Sposub, Theo Rose și cei doi simpatici, Veverița și Coțofană.
Vineri, la finalul emisiei, Sore a postat pe contul ei de Instagram o poză cu fetele, Sore, Theo și Veve, scriind: „Frumoasele mele, ne revedem curând! Pentru săptămâna viitoare, predau ștafeta unui invitat special și rămân cu ochii pe voi. Să (nu) fiți cuminți”.
Astăzi, misterul a fost lămurit: invitatul special este nimeni altul decât simpaticul cântăreț Jorge. Acesta va aduce împreună cu restul găștii voia bună, informațiile interesante și provocările care ne dezmorțesc în fiecare dimineață.
Înaintea primei zile în gașca Vorbește Lumea, Jorge declară: „Mă simt ca acasă la „Vorbește lumea”. E ca la o petrecere unde cunoști pe toată lumea. Îi știu pe toți din gașca veselă, pe fiecare în parte, dar și pe toți din spatele camerelor. Va fi o experiență cel puțin interesantă mai ales pentru că știu cât de spontani sunt”.
Anunțul că Lora pleacă din emisiunea „Vorbește Lumea” de la PRO TV a fost confirmat de către artistă la finalul ediției de vineri, după ce timp de cinci luni, ea și prezentatorul Gabriel Coveșeanu, cunoscut drept Cove, au format o echipă. Lora se desparte de emisiune pentru a aloca mai mult timp proiectelor personale. „Dragii mei, încep prin a vă spune tuturor: Mulțumesc! A fost o perioadă frumoasă în care am fost alături de voi de la prima oră a dimineții, în care am povestit și în care m-ați cunoscut mai bine. De ce să ne împotrivim? Nu e floare la ureche să ne luăm rămas bun din locuri care ne-au adus zâmbete. Acum că programul meu este tot mai încărcat, am decis alături de colegi ca odată cu edițiile de vară, să îmi aloc mai mult timp pentru toate planurile mele: cariera muzicală și afacerea cu produse de beauty. În plus, vom începe promovarea filmului Pup-o, mă 2. Povestea „Vorbește Lumea” merge mai departe de luni, iar aproape de mine puteți rămâne prin rețelele sociale”, a declarat Lora.
Foto: PR, Instagram