Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu vin să dea gust televiziunii cu o competiție gastronomică și mai condimentată, în sezonul 12 Chefi la cuțite.
Din 2 septembrie, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, lansează invitația toamnei la Antena 1: „Hai la masa, România!”, la festinul sezonului 12 Chefi la cuțite, căruia nu-i lipsesc ingredientele surpriză ce vor spori savoarea mult așteptatului show gastronomic.
Una dintre noutățile sezonului 12 Chefi la cuțite este o schimbare organizatorică neașteptată: Chefii au un asistent cu o listă consistentă de atribuții, cel care preia acest rol fiind Rikito Watanabe.
Unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți din sezonul 9 Chefi la cuțite revine acum în platoul show-ului culinar ca asistent al celor trei jurați – Riki Watanabe le va fi acestora aproape atât la probele pentru amulete, cât și la jocurile desfășurate în camera de relaxare a Chefilor. Rămâne, însă, de văzut cât îi va ajuta și cât îi va încurca, de fapt, Riki, cel care va fi sursa multor situații comice pe parcursul emisiunii.
„Noul meu job la Chefi la cuțite mă face foarte fericit – este ca un vis devenit realitate. Dar, în același timp, trebuie să recunosc că am cele mai mari emoții”, a declarat Riki pentru a1.ro.
Alegerea unui fost concurent din echipa lui Chef Bontea pentru rolul de asistent este în sine o provocare pentru jurați – fiind vorba despre sezonul în care Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu intră în luptă hotărâți să împiedice cu orice preț a treia victorie consecutivă a lui Sorin Bontea.
„Riki a fost în echipa mea, sunt feblețea lui. Și mie îmi place foarte mult Riki și țin foarte mult la el”, a declarat Chef Bontea. „Cel mai înfocat adept al lui Sorin Bontea din istoria noastră ne va fi asistent. În același timp, Riki este un băiat pe care eu îl apreciez extraordinar de mult pentru sinceritatea și onestitatea lui”, a comentat Chef Dumitrescu. „Ne mărim familia, ceea ce e un lucru foarte frumos. Dar nu pot să nu mă gândesc că… Riki va juca rolul de agent secret al lui Bontea ca să ne saboteze pe noi. Dacă îi lipsea ceva acestei emisiuni pentru momentele din culise, din camera de relaxare, acest ceva e Riki. Ce se întâmplă acolo e de Doamne ferește, veți vedea!”, a punctat Chef Scărlătescu pentru sursa citată.
Show-ul culinar prezentat de Irina Fodor are o premieră maraton cu 5 ediții consecutive: sâmbătă și duminică, 2 și 3 septembrie, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, 4, 5 și 6 septembrie, de la 20:30.
Ulterior emisiunea având câte 4 ediții săptămânale. Excepție vor face edițiile ce urmează imediat premierei maraton, programate sâmbătă și duminică, 9 și 10 septembrie, de la 20:00, și luni și miercuri, 11 și 13 septembrie, de la 20:30, în următoarele săptămâni show-ul culinar fiind difuzat în fiecare duminică, luni, marți și miercuri.
Cu șase victorii înregistrate până acum, Chef Bontea este hotărât să-și păstreze supremația obținută de-a lungul celor 11 sezoane ale emisiunii.
„Cum ar fi să câștig și sezonul acesta?! Nimic imposibil, mi-ar plăcea! Abia aștept să întâlnesc noii concurenți și să-mi alcătuiesc o echipă imbatabilă, pentru că de-aici pornește totul: dacă am alături de mine oamenii potriviți, nimic nu-mi stă în cale”, a declarat Chef Bontea.
Cu trei trofee adjudecate până în prezent, Chef Scărlătescu este gata pentru o bătătlie mai aprigă ca niciodată în bucătăria Chefi la cuțite.
„Sezonul trecut nu prea mi-a surâs norocul. Așa că acum, simt că e momentul să-mi iau revanșa. Ultimele două sezoane au fost ale lui Bontea, dar cineva trebuie să-l oprească și-mi doresc mai mult ca oricând să fiu eu cel care-i va pune piedică în această nouă întrecere spectaculoasă”, a anunțat Chef Scărlătescu.
De partea cealaltă, Chef Dumitrescu are doar două victorii în palmares, chiar dacă, de-a lungul celor 11 sezoane, s-a bucurat de succes în battle-uri.
„Sezonul 12 este un sezon pe care eu îmi doresc mult să-l câștig. Vreau ca la final să ridicăm acea farfurie, trofeul suprem – eu și unul dintre concurenții mei. Sunt însetat de victorie, pentru că nu am mai câștigat de șase sezoane. Așa că intru în această bătălie mai motivat ca oricând”, a spus Chef Dumitrescu.
Foto: PR