O mamă extrem de mândră! Ce a anunțat Andreea Marin despre fiica ei, Violeta: „Îi dă aripi către viitor”

Andreea Marin vorbește de fiecare dată cu mândrie despre fiica ei.

O mamă extrem de mândră! Ce a anunțat Andreea Marin despre fiica ei, Violeta: "Îi dă aripi către viitor"

Andreea Marin are o relație specială cu fiica ei, Violeta, în vârstă de 15 ani. Cele două sunt apropiate una de cealaltă și au o comunicare deschisă. Deși părinții ei, Andreea Marin și Ștefan Bănică, sunt cunoscuți publicului din România, Violeta a preferat până acum să fie discretă și să aibă apariții rare la evenimentele la care participă.

Andreea Marin vorbește de fiecare dată cu mândrie despre fiica ei și împărtășește cu cei care o urmăresc pe rețelele de socializare detalii despre momentele importante din viața lor.

Vedeta a dezvăluit că Violeta a participat la un important summit din America, organizat pentru tineri, fiind singura adolescentă din România prezentă la eveniment.

„Pentru prima dată în viață, datorită Violetei, am ajuns într-un colț de lume neașteptat, în care nu m-aș fi gândit să merg prea curând, cu siguranță. Nu știam mai nimic despre San Diego, deși ani la rând fusesem în California, la nici două ore distanță, la Los Angeles, pe vremea când eram corespondent al știrilor naționale la premiile Oscar. Și am descoperit astfel un colț de lume cu adevărat special, altfel decât America pe care o știam sau bănuiam – un loc în care m-aș întoarce mereu fără ezitare. Dar mai important decât atât, acum știu că fiica mea a crescut și, prin forțe proprii, luându-și deciziile în mâinile sale, a depășit interviurile succesive de calificare, eseul, cerințele online ale binecunoscutei Fundații Tony Robbins și a devenit singura adolescentă ce avea să plece din România anul acesta spre America, pentru a petrece o săptămână intensă de învățare, inspirațională la Global Youth Leadership Summit din San Diego, experiență care a marcat-o pozitiv, alături de tineri din zeci de țări din întreaga lume și traineri binecunoscuți la nivel mondial”, a spus vedeta.

Andreea Marin s-a declarat extrem de mândră de reușita fiicei sale, sperând că astfel de experiențe o vor ajuta pe viitor.

„Ne e teamă că nu se vor descurca fără noi, dar pentru copiii acestui secol nu mai există granițe, când unitatea de măsura care contează e capacitatea minții lor. O astfel de bursă e șansa care schimbă viziunea unui tânăr la început de drum, îi dă aripi către viitor. Aproape că n-ar fi avut nevoie de însoțitori până în campusul universității unde am lăsat-o să se descurce singură, dar cu siguranță eu am avut nevoie să-i fiu în preajmă, nu m-am desprins ușor. Să fim cu toții sănătoși, să ne vedem copiii mergând pe drumul lor, spre liniștea inimii noastre!”, a mai povestit Andreea Marin.

Andreea Marin, dezvăluiri despre fiica ei

Andreea Marin e alături de fiica ei în toate etapele prin care trece și o ajută cu sfaturi atunci când este nevoie. 

„Nu trebuie să existe tabuuri, sunt deschisă să vorbim despre subiecte care îi pot influența viața, este chiar necesar. Eu nu am avut-o pe mama alături de mine când aveam mai mare nevoie de ea, s-a stins când aveam 9 ani, și mi-au lipsit enorm dialogurile cu ea. Caut să umplu golurile pentru fiica mea, atât cât îmi stă în putere. Iubirea mea pentru ea depășește orice obstacol, ea e inima mea„, a spus Andreea Marin într-un interviu pentru revista VIVA!.

Fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică se gândește să studieze Dreptul într-o altă țară. Vedeta a povestit acum ceva timp despre planurile de viitor ale Violetei. 

„Se gândește deja către facultate. Deși mai sunt doi ani, dar știi cum zboară? Dacă au zburat cei 15 și e înaltă cât mine. Își dorește foarte mult să studieze Dreptul la momentul acesta. Vom vedea. Undeva peste Ocean, așa visează. Eu o susțin. Ca mamă o susțin. Mi s-ar părea chiar frumos să reușească. Acum încerc să-i și spun că în doi ani se pot schimba lucrurile și că mai poți să-ți schimbi părerea și te poate acapara un alt vis, o altă pasiune. Ea e foarte hotărâtă, dar eu știu cum e”, a mărturisit Andreea Marin în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea” de la PRO TV.

Andreea Marin a mărturisit că îi acordă tot sprijinul fiicei sale. Cu toate astea, a recunoscut faptul că o afectează decizia de a studia departe de România.

„Nu e ușor să știu asta. Și sincer, am nopți când mă gândesc cu lacrimi în ochi la povestea asta. Nu e deloc simplu să știi că pleacă de acasă copilul tău. Și dacă pleacă de aici până la Roman, de unde sunt eu, dar să știi că îți e mai greu de ajuns și nu îți e la îndemână să-l îmbrățișezi.”

Citește și:
Ce decizie a luat Simona Pătruleasa, după 15 ani de căsnicie: „Nu am negociat nimic'

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people