49 dintre cei mai creativi și stylish oameni din România se numără printre nominalizații ELLE Style Awards.
Și, pentru că tradiționala ședință foto nu se putea realiza în siguranță acum, au răspuns provocării ELLE de a se fotografia într-o ipostază care îi dezvăluie în cel mai onest mod, dar și unei întrebări la care am putea să reflectăm toți: ce ai aflat despre tine anul acesta?
Aceștia sunt nominalizații la categoriile Best Female Artist, Best Designer și Best Make-up Artist.
Anul acesta am învățat să nu am așteptări de la nimeni, să am răbdare mai multă și că totul este un proces, că oricât de greu sau bine este, trebuie să treci prin acel proces și nu poți sări etape.
Și am mai învățat cât este de important să mă vindec, să iert, să fiu mai înțeleaptă și să nu pun la suflet răutățile.
Foto: Koss; Machiaj: Ema Uta; Coafură: George Cozma
Am învățat că putem fi mai buni într-o lume care s-a schimbat total. Putem aprecia mai mult ceea ce înainte primeam „de-a gata”. Și mi-am dat seama încă o dată cât de importantă este familia și să fii aproape de cei dragi.
Foto: Koss; Machiaj: Ema Uta; Coafură: Livia Berceanu
Am învățat că unele vise nu se îndeplinesc, dar că întotdeauna poți crea altele.
Am învățat că depinde de tine ce alegi în fiecare dimineață, dacă vrei să fii trist sau alegi măcar să fii pozitiv.
Am învățat că poți să te extragi din tabloul desenat de tine până acum și să te uiți mai cu atenție la ce culori mai trebuie puse, sau de ce unele culori nu se mai potrivesc cu altele.
Am avut timp de o introspecție pe care am vrut de mult să o fac, dar de fiecare dată apărea altceva și altceva.
Am avut timp de familie și de prieteni mai mult. I-am auzit și ascultat cu atenție, pentru că de foarte multe ori, fiind pe fugă, ascultam ce îmi spuneau, dar nu îi și înțelegeam pe deplin.
Am învățat să mă trezesc de dimineață și să am timp pentru mine, am învățat că nu te fugărește nimeni și că poți să mai apeși din când în când pe butonul de „pauză”.
Am învățat să mă privesc în oglindă și să mă plac așa cum sunt, să am timp să gust mâncarea
preferată și să o savurez bucată cu bucată, să mă întind în pat și să simt parfumul așternuturilor și să las corpul și mintea să se relaxeze.
Am învățat că pot să fac multă muzică și să nu mă satur de asta.
Am învățat că orice-am face nu suntem niciodată destul de protejați în fața insuccesului și că
trebuie să ne facem planuri pentru ambele cazuri (succes și insucces).
Am învățat să trăiesc acum, să-mi placă prezentul, azi, să mă iubesc și să mă bucur de fiecare moment care de multe ori era banal sau trecut cu vederea.
Foto: Dimitri Caceaune & David Gal
În primul rând am descoperit că nu sunt eu dramatica pământului! (râde)
Am simțit în toată ființa dorul de scenă și de oamenii care îmi ascultă muzica, am deschis ochii mai tare și sunt și mai recunoscătoare pentru misiunea pe care mi-a dat-o Dumnezeu – muzica.
Muzica unește oameni, alină și vindecă sufletul și am văzut în perioada asta că, chiar dacă nu am fost pe scenă, muzica cu mesaj motivațional lansată cel puțin în izolare, compusă și de câțiva colegi de-ai mei de breaslă, chiar a avut un impact bun asupra noastră într-o perioadă în care aparent totul se duce în jos.
Am aflat despre Feli femeia că mereu a avut încredere în ea, doar că dintr-o doză uneori exagerată de modestie a împins-o undeva, departe, să nu pară în ochii lumii vreo „prețioasă”.
Azi Felicia își strigă în gura mare încrederea, dorindu-și să fie un exemplu de „ÎNDRĂZNEȘTE SĂ FII TU” pentru prietenii virtuali care o urmăresc.
P.S.: Și am scris un album întreg care abia aștept să fie ascultat anul viitor!
Suntem bine!
Foto: Vali Bărbulescu
2020. Părea un an promițător.
Glumeam cu cineva că nu îl calculez la vârstă. Dar, lăsând la o parte umorul sarcastic, eu mă raportez la anul acesta ca la o lecție, un semnal de alarmă. În tot „hei-rup-ul” ăsta în care au curs ultimii ani, 2020 a pus în stand by tot și ne-a închis cu noi înșine între patru pereți.
Ce am aflat?
Am aflat cât de norocoasă sunt. Că am multe lucruri pentru care sunt recunoscătoare.
Am stat mai mult de vorbă cu mine, mi-am dat timp să fac pace cu anumite lucruri și să închei niște capitole încă nelămurite. Mi-am dat seama cât de mult iubesc oamenii și că îmi doresc să-i ajut cât pot și că cel mai la îndemână lucru este muzica. Și mai fain este că mă ajut și pe mine, simultan. E un proces terapeutic. Poveștile de viață, spuse sau cântate, sunt cea mai sinceră formă prin care ne conectăm unii cu ceilalți. Tocmai de-asta am scris în perioada asta piese și vreau să le public sub forma unui album.
Am aflat că cea mai valoroasă părere despre mine este cea personală, așa că, în ultimele luni, am reușit să sparg niște bariere, niște straturi mentale care mă îndepărtau de la cine sunt. Și e eliberator. Și resimt asta și în procesul creativ.
Pentru mine, 2020 a fost un an al introspecției și al conștientizării de sine.
Anul acesta am reușit să am cele mai profunde conversații cu mine. Am aflat că ambițiile mele sunt de multe ori despre alții și nu despre bucuria mea, am aflat că poți fi extrem de productiv la birou și în patru ore pe zi, am aflat că aveam nevoie de liniște și de acasă. Am aflat că sunt antifragilă.
Cel mai important lucru pe care l-am învățat în 2020 este că sănătatea mea și a celor apropiați este cu adevărat cel mai prețios lucru pe care îl am. Am învățat într-un mod nou că am o comunitate incredibilă de prieteni care luptă pentru libertate, dreptate și egalitate pentru toți și am învățat să iau fiecare zi așa cum vine.
Anul acesta am aflat că uneori trebuie să mă opresc. Să renunț și să reevaluez. La fel ca toți, și eu am avut foarte multe planuri, din care aproape nimic nu s-a mai putut întâmpla. Mă consider o persoană perseverentă, dar anul acesta perseverența a însemnat să învăț să renunț. Să admit că ceva pur și simplu nu se poate. Și să mă adaptez cât mai repede posibil, și să reimaginez totul de la capăt. Cred că trăim în vremuri în care chiar este pus sub semnul întrebării ce este important si valoros, de ce mai avem nevoie, si ce putem să lăsăm în urmă de tot. E o șansă pentru un restart, și este important să păstrăm doar obiceiuri și valori care chiar merită păstrate și reconstruite.
Inspirându-mă din proiectul unui prieten, un citat semnat Brigitte Bardot este prezent în gândurile personale din ultimele luni. Mai precis: „I leave before being left. I decide”. Am aflat că terasa apartamentului, din curtea interioară a blocului (cu plantele perene în plină tranziție de sezon rece), este locul fără cusur pentru a revizualiza arhivele de notițe, imagini și filme. Am revizionat Grey Gardens (1975), am descoperit flori presate în agenda anului 2019 și am dezvoltat o pasiune pentru desenele marine. Am mai aflat că uneori sunt acaparat de momente de calm neînțeles, a început să-mi placă culoarea galben pe obiecte ilustre și că floarea clematis este una complex de interesantă. Lămâița (planta) a fost mirosul lunii august. În continuare cred că „good things take time”, că gesturile blajine sunt esențiale și, da, „blue is the warmest color”.
Anul acesta, a fost unul dificil din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte spiritual și emoțional, dar totodată, foarte provocator din punct de vedere financiar.
După ce am depășit momentele de incertitudine trăite la maximum la început de pandemie, cauzate atât de neprevăzutul contextului, cât și de „noul dat”, care pe alocuri ni s-a părut, poate, nepotrivit pentru noi ca omenire, am descoperit o capacitate de adaptare la noile realități, pe care am imprimat-o bussiness-ului pe care-l conduc.
Această adaptabilitate la noile contexte socio-economice a survenit în primul rând din dorința de a spori veniturile atelierului, astfel încât să pot păstra echipa în formulă completă, ca număr de angajați.
Soluția pentru a continua activitatea în timp de pandemie a fost crearea unui shop online pe care l-am finalizat, aș spune, într-un timp record, respectiv două săptămâni.
În paralel cu construcția shop-ului online, am realizat un „shooting în regim de avarie” la noi în atelier. A urmat o perioadă de teasing pe rețelele din social media, în care, cu mijloace proprii și multă ingeniozitate, am pregătit lansarea site-ului, printr-un mix de conținut foto-video realizat în mare parte cu telefonul.
Shop-ul a mers surprinzător de bine, chiar din prima zi, așadar pandemia a venit și cu lucruri bune.
Perioada de „liniște” absolută din timpul lockdown-ului m-a ajutat foarte mult în zona creativă .
Mi-am permis luxul de a mă documenta și mai mult decât de obicei, lucru care s-a regăsit în schițele, moodboard-urile și țesăturile alese pentru colecție.
În același timp, fetele mele au avut timp suficient să brodeze manual în liniște și pace.
Așadar, acest an a fost unul cu bune și cu rele.
Ca o concluzie, însă, am aflat despre mine că am foarte multă energie și încăpățânare să merg mai departe, pe acest drum pe care îl iubesc.
Aveti grijă de voi și haideți să depășim cu bine această perioadă !
Stay Safe
Foto: Costruț
Întotdeauna am crezut că știu să trăiesc, că știu ce-i fericirea. Mă simțeam fericită teleportându-mă la Paris, Londra, Milano, Atena, Moscova, oriunde era nevoie de mine. Eram fericită având totul și îmi trăiam visul cu ochii deschiși. Și iată-ne aici, în punctul în care cei fericiți sunt cei ce încă învață să trăiască.
În acest an am învățat să prețuiesc fiecare amintire, am învățat să privesc înapoi, să răsfoiesc paginile propriului meu roman, bucurându-mă de aventurile vieții mele. Am învățat să acord toată atenția mea frumosului. Acesta este colacul de salvare al unui artist ce trece printr-o perioadă lipsită de nuanțe. Doar așa îți poți recolora viața. Am învățat să dau ceasul înapoi și-nainte și am simțit culoare pretutindeni. Am readus speranța în viața mea trăind intens, ca în anii facultății.
Ce am aflat despre mine în această perioadă? Cred că mai degrabă aș putea spune că mi-am adus aminte. A fost ca o regăsire. Mi-am amintit lucruri despre mine, pe care se așezase praful ca pe niște cărți uitate într-o bibliotecă.
Trăim într-un ritm atât de alert încât uităm de noi, ne pierdem pe drum. Mi-am amintit că-mi place să citesc, mi-am amintit cât de important este timpul și că vreau să-l petrec în cea mai mare parte cu familia mea și cu oamenii pe care îi iubesc. Mi-am amintit că putem fi fericiți cu puțin, chiar dacă obișnuim să alergăm după himere. Mi-am amintit că îmi place să zâmbesc mult și să râd în hohote ori de câte ori este posibil. Mi-am amintit că atât timp cât existăm și suntem sănătoși, nu există bariere de netrecut. Mi-am amintit că e OK să fii vulnerabil, să fii tu, să spui lucrurilor pe nume, chiar dacă nu vei fi pe placul tuturor. Dar dacă mă gândesc mai bine, totuși cred că am și aflat ceva: că nu am atât de multă răbdare pe cât credeam. Și că nu sunt un bun pedagog, iar asta o poate confirma și Sacha, fiul meu. Ca să concluzionez, nu pot spune că am avut vreo revelație… dar cu siguranță am avut mult timp să-mi pun niște întrebări și să-mi dau niște răspunsuri sincere. Perioada de izolare mi-a adus o claritate în ceea ce privește drumul pe care vreau să merg în viață și m-a ajutat să identific lucrurile care îmi îngreunau pașii.
Foto: Roxana Paraschivoiu/ Visual Instincts
2020 a fost un an revelator pentru mine, ce a adus schimbări importante în viața mea. Un an în care am învățat să petrec mult mai mult timp cu mine. Destul de provocator, recunosc, dar cu mult sens și vindecător până la urmă. Pe cât de înspăimântătoare părea izolarea la început, pe atât de benefică o văd acum. Am înțeles că am avut nevoie de acest STOP. Privind cu atenție maximă către mine și în jurul meu, am înțeles nevoia unei schimbări a lumii mele interioare. Astfel, am început să învăț să mă uit la mine cu iubire, recunoștință și compasiune. Acest sentiment de fericire venit din interior m-a ajutat să văd lucrurile cu adevărat valoroase din viața mea și să fiu prezentă, aici și acum.
Foto: Tibi Vîntur
Anul acesta am devenit mult mai egoistă. În sensul că sunt mult mai atentă cum și cu cine îmi petrec timpul. Am prioritizat lucrurile și persoanele în funcție de importanța și greutatea lor. Iar asta s-a întâmplat fiindcă 2020 m-a făcut să mă gândesc cu adevărat la faptul că timpul trece repede și este singurul care nu se mai întoarce. Așa că ar trebui să îl apreciem mult mai mult. Consider că am o datorie față de mine și de timpul meu, pe care o „achit” prin a-mi petrece în fiecare zi, într-o proporție cât mai mare, quality time with quality people.
Foto: Ștefan Dani
Am regăsit frumusețea și importanța lucrurilor mărunte din viața mea. Lucruri pe care de multe ori nu le luam în serios, activități care mi se păreau prea puțin importante și conversații pe care le tratam cu indiferență.
Mi-am dat seama că mă aflam într-o rutină intensă, în care tot ce conta era munca, și mai puțin eu. Mi-am descoperit pasiuni noi, precum grădinăritul, care mi-a trezit niște sentimente aparte din copilărie. M-am gândit la străbunici, în special la mamaie cu care îmi făceam mai toate activitățile când eram mic. O amintire care mi-a adus lacrimi în ochi, dar împlinire sufletească.
Am redescoperit prietenia. Cu toate că jobul meu implică să cunosc foarte mulți oameni, îmi este destul de greu să construiesc o relație de prietenie reală, în care toate părțile sunt implicate egal. Anul acesta am trecut peste niște provocări personale mari si am avut o mână de oameni care mi-au fost alături și la greu, dar și la bine – cum spune legământul sacru, căsătoria.
Cel mai dificil a fost să înlocuiesc timpul pe care îl acordam jobului. Mă simțeam neputincios, nemotivat și frustrat că nu pot să machiez. Acum, că stau și privesc în spate, sunt fericit că am trecut prin astfel de sentimente, prin care doar o persoană pasionată de jobul său ar putea trece. Sunt un norocos care zi de zi face ceea ce-i place, cu pasiune pentru totdeauna.
Anul 2020: M-am oprit. Am privit în jur. Și-am meditat.
Foto: Virgil Hritcu
Anul acesta mi-am dat seama că am deja tot ceea ce îmi trebuie pentru a fi fericită! Am conștientizat că prezentul este cel mai important și că nu am nevoie de multe lucruri și mulți oameni în jurul meu. Sunt extrem de recunoscătoare și mă consider o persoană binecuvântată și foarte norocoasă.
Foto: Tiberiu Arsene
N-a fost cel mai uşor an din vieţile noastre. Dar pe cât a fost de solicitant, pe atât a scos la iveală lucruri despre care, eu cel puțin, nu ştiu când şi în ce împrejurări le-aş fi descoperit sau reuşit. Am avut rarul și prețiosul timp să stau mai mult cu mine. Şi m-am putut analiza mai atent, timp în care am aflat că da, pot avea reacţii necontrolate în situaţii foarte tensionate. Dar e uşurător să afli asta în condiţii oarecum controlate, aşa… ca într-o cameră de investigație , unde detectivii stau în spatele unui geam-oglindă pentru a afla misterul din spatele personajului. Doar că eu eram şi de-o parte şi de cealaltă a geamului. Mi-a fost uşor s-o dau în bară în reacţii, ca apoi să învăţ în voie cum să lucrez cu asta.
Apoi, am mai învăţat că nu e niciodată prea târziu să restabileşti legătura cu cineva important din viaţa ta.
Am mai aflat că pot fi matinală fără să fie un efort supraomenesc. Îmi doream de mult timp asta și nu credeam nicicum că e posibil.
Iar după lockdown, după două luni în care activitatea mi-a fost întreruptă total, am mai aflat un lucru foarte preţios: că ceea ce fac nu a devenit o banală rutină, ci dimpotrivă. Pentru că mi-a fost atât de dor să fac un make-up sau o coafură. Adică să dau touch-ul de frumuseţe acolo unde mi se cere şi unde sunt chemată, pentru că un număr impresionant de oameni au încredere în mine. Şi le mulţumesc pentru asta.
Foto: Alex Bălan