Punk-ul, inspirația temei ELLE Style Awards 2019 este unul dintre cele mai potente și mai relevante curente muzicale care au existat vreodată, cu tot pachetul de caracteristici pe care acesta le implică, de la ritm la mesaj politic și, în cele din urmă, până la estetică.
Și poate că ți-ar fi fost greu să ți-i imaginezi pe nominalizații la ediția ELLE Style Awards 2019 în ipostaze dintre cele mai rebele, dar chiar asta este provocarea pe care le-am lansat-o zecilor de oameni (make-up artiști, fotografi, modele, cântăreți etc.) cu care colaborăm constant și care sunt eroii proiectului de față.
O celebrare a ideii de rebeliune, o întoarcere la vremuri în care, cu cauză sau fără, revolta era o stare a lucrurilor. Și, mai ales, o încercare de a recupera felul în care estetica unei subculturi a ajuns să străbată mainstream-ul, să îl marcheze pentru decade întregi și să nu mai părăsească niciodată luminile reflectoarelor de pe podiumuri. Astăzi e de neimaginat un sezon din modă care să nu includă măcar o referință la atitudinea punk. Și tocmai de aceea am decis să ne imaginăm cum ar fi arătat, în 2019, rebelii altor timpuri.
„Cel mai mare moment de rebeliune pentru mine a fost când pur și simplu nu am vrut să merg la grădiniță, în condițiile în care toți prietenii mei, cu care mă întâlneam la bloc, se duceau. Eu preferam să stau după gardul grădiniței și să strâng toți copiii acolo. Am fugit de la grădiniță de trei ori, moment în care mama și-a dat seama că nu are rost să mai încerce. Mai mult, atunci când rămâneam, îi trezeam pe toți copiii și le spuneam că mâncarea are viermi și tot felul de chestii de genul ăsta.”
„Într-o zi, acum vreo trei ani și jumătate, m-am trezit că vreau să fiu blondă, că toate femeile merită să fie măcar o dată în viață blonde. L-am sunat pe Sorin (n.red.: Sorin Stratulat) și m-am programat,
dar agenția mea nu știa, au aflat de la el. Ce puteam să mai zic? Dacă vreți, facem un shooting sau două, lăsați-mă și pe mine să fiu blondă și după aceea revenim la ce vreți voi.”
„Când eram în liceu, m-am dus acasă la prietena mea cea mai bună și la un moment dat am ieșit pe geam fără să știe nimeni și m-am întâlnit cu niște prieteni și am stat la taină. Pe la 4 dimineața, m-a prins mama fetei și mi-a spus să-mi fac bagajul și să mă duc acasă, a trezit-o pe mama din somn. Am fost foarte pedepsită.”
„Când am dat la liceu în București trebuia să fac naveta patru ore, ceea ce-mi mânca tot timpul – nu reușeam să studiez la pian sau să fiu la zi cu ce se preda la liceu. Atunci am hotărât să mă mut la București singură, ceea ce la 14 ani ar fi un act de rebeliune. Să învăț să mă descurc la 14 ani singură, ca fată, în București a fost pentru mine cea mai bună lecție. Nu doar că m-am maturizat mai devreme, am reușit cumva să cresc în așa fel încât să fiu conștientă de ceea ce vreau să fac și să iau mai multe decizii pe cont propriu.”
„În 2004, imediat după perioada André, m-am vopsit brunetă și am scos un album care se numește Așa sunt eu, ale cărui texte erau cu și despre viața mea. Am avut acele clipuri – Invidia, Oops, eroare!, Aparențe – cu niște texte extrem de grele și dure pentru perioada aceea și cumva ăla a fost momentul meu artistic de rebeliune, dar, în același timp, un moment personal, pentru că a fost o descărcare a tuturor emoțiilor sau frustrărilor pe care eu le-am avut în perioada copilăriei și adolescenței.”
„Am fost foarte cuminte și cred că am avut momentele de rebeliune mult mai târziu, iar unul dintre ele și poate cel mai important e brand-ul pe care îl fac. Puteam foarte bine să fac ceva ce știam că funcționează, pe reguli deja scrise, dar am ales o cale în care să fac regulile proprii, probabil pentru că a fost primul meu exercițiu foarte mare de rebeliune. Și îmi dau seama că în primii ani de funcționare vrei să faci totul altfel, ceea ce e foarte convenabil, pentru că așa reușești să atragi. Pe măsură ce crești și te dezvolți profesional îți dai seama că rebeliunea se mai domolește ușor, mai puțin niște straturi de practic și real, și faci o medie între rebeliunile anterioare, regulile care ar putea să fie ok și propriul ton de rebeliune.”
„Eram în timpul liceului și pe vremea aceea aveam pregătire pentru apărarea patriei și eu eram comandant de unitate. Și pentru comandanții de unitate din toate liceele se făceau tabere de pregătire. Țin minte că a fost o tabără într-un loc unde erau două clădiri – într-una erau fetele și în cealaltă băieții. Pentru că nu ne lăsau să ne întâlnim, am făcut un comitet de răzvrătire și am zis că cel mai simplu ar fi să chemăm băieții la noi. Au venit la noi în cameră, eram pe râs, și la un moment dat aflăm că vine comandantul să ne controleze. Nu știam ce să facem, noi eram și la etajul al doilea. Cum ne-am gândit noi să-i trimitem înapoi pe băieți? Am înfășurat niște cearșafuri și i-am pus să coboare pe ele. Comandantul a venit chiar în momentul în care unul era pe cearșaf. Bineînțeles că a fost un haos și ne-au dus pe toți la interogatoriu.”
„Cred că însuși faptul că am devenit fotograf când toată lumea se aștepta să fiu matematician – asta am absolvit – a fost o rebeliune. Până acum cinci-șase ani, părinții mei mă întrebau dacă nu mă angajez. Cum să mă angajez, că fac de 12 ani fotografie? M-am căsătorit la 19 ani jumate, tot dintr-o rebeliune totală, ca să plec de acasă și, în general, fac cum mă taie capul și cam împotriva normalului, cumva. Adopt câini, fac tot felul de chestii care poate nu sunt foarte outrageous, dar sunt impulsive.”
„Nu mă consider o persoană rebelă, dar uneori am anumite intuiții legate de drumul pe care pur și simplu trebuie să merg. Un astfel de moment a fost cel în care, după zece ani de muncă în TVR, am ales să-mi dau demisia fără nici un calcul prealabil. Dorința de a avea ceva al meu a fost mai puternică decât orice risc calculat și s-a dovedit a fi excelentă și în acord cu ce aveam nevoie la acel moment. Așa că, pentru mine, a fi rebel este de fapt o modalitate de a alege să fii autentic când mintea, corpul și sufletul se aliniază toate spre realizarea binelui personal.”
„În adolescență, rebeliunea e dictată de nihilism, de idealism, și evident că toți sunt împotriva tuturor sau a ce înseamnă mainstream. Am trecut și prin perioada de Nirvana, The Prodigy și rock rusesc. Eu rar m-am conformat, în principiu, regulilor cu Carlas. Am fost, așa, un pic mai aparte și nu am căutat căi ușoare, în sensul de prezență media exagerată. Noi, în Moldova, n-am dat interviuri doi ani și ceva, acolo sunt doar două interviuri cu noi. În România n-am reușit să facem acest lucru, pentru că acoperirea unui asemenea teritoriu necesită o prezență media mai mare. Dar chiar și asta a fost făcută, nu știu dacă putem să o numim rebeliune, dar ne-standard. Din câte știu eu, pentru că suntem pop artists, am dat mai multe refuzuri decât accepturi și în sens de interviuri, și de shooting-uri. Din cauza asta, acesta e al doilea shooting în cinci ani. Cu zece ani ani în urmă, publicitatea și marketing-ul lucrau altfel decât acum – în primul rând, ele sunt extrem de superficiale toate, în al doilea rând, tot mai multă lume preferă conținutul. Orice reclamă ai face tu.”
Fotografii: Tibi Clenci, Ștefan Dani, Oltin Dogaru, Christian Tudose
Realizatori: Domnica Mărgescu, Cristina Crăciun și Maurice Munteanu.
Texte de: Paul Petrache, Ioana Ulmeanu.
Coordonator Make-up: Alexandru Abagiu, National make-up artist Lancôme
Coordonator Hair: Sorin Stratulat, Ambasador Redken.