Deși Regina Elisabeta a II-a a fost internată pentru investigații săptămâna trecută, Ducii de Cambridge au părut să își vadă de program.
Ducii de Cambridge au părut că vor să dea de înțeles că recentele probleme de sănătate ale bunicii prințului William nu reprezintă un motiv major de îngrijorare.
Potrivit Daily Mail, Prințul William și-a văzut de program weekendul trecut, fiind fotografiat împreună cu Kate Middleton și cei trei copii ai lor la aeroportul Heathrow din Londra. Însoțiți de o dădacă, ducii s-au instalat în Windsor Suite, un lounge exclusivist din Terminalul 5, unde numai familia regală, personalități politice și vedete au de obicei acces.
Prințul a ajutat la descărcarea bagajelor din Audi-ul cu geamuri fumurii în care au sosit, și copiii și-au luat ghiozdanele în spate. Ducesa a purtat o rochie lungă Diamond Geo de la brand-ul britanic Me + Em și teniși albi Superga.
Palatul Buckingham a fost acuzat săptămâna trecută că a indus în eroare națiunea cu privire la starea sănătății reginei și a ascuns că aceasta a fost dusă la spital miercuri după-amiază, unde a și înnoptat. Aceasta a fost prima ei ședere peste noapte la spital în opt ani, lucru care a alimentat îngrijorarea publicului cu privire la sănătatea ei.
Cel mai longeviv monarh al Marii Britanii a fost scurt timp în spital în 2013, cu simptome de gastroenterită, dar s-a bucurat, în general, de o stare de sănătate bună. La mijlocul acestei luni, la o slujbă ținută la Westminster Abbey, Regina Elisabeta a folosit un baston, lucru care a alimentat speculațiile privind starea ei de sănătate. O sursă regală a declarat pentru CNN că suverana a folosit bastonul „pentru confortul său.”
Oficialii palatului evită, de obicei, să dea detalii referitoare la starea de sănătate a Familiei Regale, deoarece aceasta are dreptul la confidențialitate medicală. Dar dacă un monarh este internat, informațiile privind sănătatea sa devin de interes public.
Presa nu a reușit să afle destinația ducilor de Cambridge, dar aceștia păreau să plece într-o scurtă vacanță într-o destinație însorită.
Foto: Profimedia