Noi detalii surprinzătoare despre viața lui Matthew Perry. Ce au declarat surse apropiate actorului

O sursă apropiată a lui Matthew Perry a declarat recent că actorul era "un abuzator verbal, emoțional și fizic" și o "persoană manipulatoare”.

Noi detalii surprinzătoare despre ultimii ani de viață ai lui Matthew Perry ies acum la iveală. Mai multe surse apropiate actorului au declarat recent pentru publicația Us Weekly că Perry ar fi fost „un abuzator verbal, emoțional și fizic' și că ar fi mințit în legătură cu consumul de droguri.


„A fost abuzator verbal, emoțional și fizic', a spus una dintre surse pentru publicație, numindu-l pe Perry o persoană „manipulatoare'. „Tot ce știa să facă era să provoace durere și să facă pe victima.'

Cu toate acestea, o altă sursă a precizat că actorul din „Friends' nu era o „ființă umană oribilă', însă era „deformat' de dependența sa.

Raportul autopsiei lui Matthew Perry a arătat că actorul a murit din cauza efectelor acute ale ketaminei. De asemenea, printre factorii care au contribuit la deces se mai numără și înecul, boala coronoriană și efectele buprenorfinei. Acești factori nu au avut, însă, legătură cu cauza imediată a morții, care a fost declarată un „accident.'


Raportul a oferit și câteva detalii despre ultimele zile de viață ale actorului, care se pare că pe lângă ketamină și buprenorfină (utilizată în tratamentul dependenței de opioide și în tratamentul durerii acute sau cronice) luase și Tammoxifen pentru a pierde în greutate, medicamente antidiabetice și acadele cu nicotină.

Actorul din Friends apelase în mod regulat la injecții cu ketamină pentru a trata depresia și anxietatea, dar raportul a precizat că ketamina găsită în corpul său provenea din altă parte.

„Probabil a fost vorba de un consum recreațional de ketamină', a declarat în exclusivitate pentru Page Six Dr. Bankole Johnson. „Ar fi o medicină discutabilă să oferi ketamină unei persoane care folosește și buprenorfină – o adevărată rețetă pentru dezastru.'

În ciuda raportului oficial, apropiații actorului sunt de părere că acesta a murit din cauza unei supradoze.

„Toți apropiații lui Matthew spuneau că a murit din cauza unei supradoze', a spus sursa pentru Us Weekly, susținând că prietenii lui Perry credeau că acesta nu și-a rezolvat niciodată în mod real problemele și că s-ar fi „izolat'.


Prima sursă a mai declarat și că actorul s-ar fi urcat de mai multe ori la volanul mașinii sale în timp ce era sub influența substanțelor interzise și că ar fi suferit un accident.

„Doar a avariat mașina și nimeni nu a fost rănit, dar nu a luat în considerare faptul că ar fi putut ucide pe cineva', a susținut sursa.

În articolul publicat de Us Weekly se mai arată și că relațiile lui Perry ar fi fost profund afectate de consumul de droguri. Una dintre surse a declarat că actorul ar fi fost violent cu amica sa, Morgan Moses.


„A aruncat-o pe Moses într-un perete, a aruncat cu ceva în ea și a împins-o pe un pat', a susținut sursa despre presupusul incident din martie 2022.

De asemenea, sursa a mai afirmat că Perry era cunoscut pentru faptul că lovea pereții, răsturna mesele și arunca cu obiecte în timpul acceselor de furie.

„Morgan era cea mai bună prietenă a sa. A împins-o până în punctul în care a cedat. Se enerva din cauza unor lucruri mărunte și apoi răstălmăcea povestea pentru a se transforma în victimă'.


Se pare, însă, că Moses nu ar fi fost singura persoană care ar fi avut parte de un comportament violent din partea actorului. Persoana din interior a susținut că o fostă iubită a actorului l-a amenințat pe acesta în 2020 că îl va da în judecată pentru abuz emoțional și psihologic după ce acesta „a făcut-o dependentă de droguri, inclusiv de oxicodonă și analgezice'.

Citește și:
Medicii legiști au dezvăluit cauza morții cântăreței Sinéad OConnor

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people