Noi detalii despre relația Shakirei cu Lewis Hamilton

În ultima perioadă, Shakira și Lewis Hamilton au fost văzuți împreună de mai multe ori.

După ce Shakira a fost văzută de mai multe ori în compania lui Lewis Hamilton, o sursă apropiată a vorbit despre relația acestora, mărturisind că cei doi sunt din ce în ce mai apropiați.


„Își petrec timpul împreună și sunt în etapa în care se cunosc. E o perioadă distractivă și plină de flirt', a spus sursa pentru PEOPLE.

Declarațiile vin la scurt timp după ce Shakira, în vârstă de 46 de ani, a participat la Marele Premiu de Formula 1 al Spaniei de la Barcelona, unde Hamilton, în vârstă de 38 de ani, a ocupat locul al doilea. După eveniment, cei doi au luat cina împreună alături de câțiva priteni, printre care și Daniel Caesar, Fai Khadra și Mustafa. În plus, luna trecută, Shakira și Hamilton au fost văzuți în Miami, unde s-au bucurat de o plimbare cu barca împreună cu mai mulți amici.


Shakira s-a despărțit vara trecută de Gerard Piqué, cu care a avut o relație de mulți ani, pe fondul acuzațiilor că acesta ar fi înșelat-o cu femeia cu care a ajuns să se întâlnească după separare, Clara Chia Marti. Recent, Shakira a ținut un discurs emoționant în timp ce accepta premiul Billboard pentru Femeia Anului la Gala Latin Women in Music.

„Nu contează atât de mult dacă cineva este fidel sau nu; ceea ce contează cu adevărat este dacă tu continui să îți fii fidel ție însuți. Când m-am simțit cel mai mult pierdută, muzica a fost cea care m-a pus pe drumul înapoi spre mine însămi. Vine un moment în viața fiecărei femei când nu mai depinde de cineva care să o iubească sau să se accepte așa cum este. Căutarea celuilalt este înlocuită de căutarea de sine, când dorința de a fi perfectă este înlocuită de dorința de a fi autentică. Femeile sunt mult mai puternice decât credem. Suntem mai curajoase decât credem că suntem. Cred că suntem, de asemenea, mai independente decât am fost învățate să fim. Ce femeie nu a trecut prin experiența de a căuta atenție, afecțiune sau aprobare din partea altora și a uitat de ea însăși? Mi s-a întâmplat și mie', a declarat Shakira pe scenă.


Recent, Shakira a lansat o nouă melodie, intitulată Acrostico. Deși fosta parteneră a lui Gerard Piqué este o artistă apreciată la nivel mondial, de data aceasta, succesul piesei li se datorează celor doi băieți ai săi, Milan și Sasha, care apar în noul videoclip. Imaginile cu Sasha cântând alături de Shakira și cu Milan cântând la pian i-au emoționat profund pe fanii cântăreței, aceștia lăsând mii de comentarii de apreciere.


Shakira a vorbit despre lansarea acestei melodii, mărturisind că cei doi băieței și-au dorit să cânte alături de ea.

„Anul acesta Milan a scris cântece care m-au făcut să plâng de emoție, iar Sasha a petrecut ore întregi la pian, descoperindu-și vocea. Amândoi au împărtășit multe clipe alături de mine în studio și, auzind această melodie dedicată lor, mi-au cerut să participe', a spus artista pe pe contul său de Instagram.

„Au simțit și au interpretat-o ​​singuri, pentru ei, cu pasiunea și sentimentul celor care poartă muzica înăuntru', a mai spus adăugat aceasta.


Shakira și-a încheiat postarea cu un mesaj emoționant pentru Milan și Sasha.

„Milan și Sasha, este atât de frumos să văd cum vă întindeți aripile pentru a începe să vă realizați visurile! Nu există nimic care să mă facă să mă simt mai împlinită decât să fiu mama voastră', le-a spus artista celor doi copii.

Shakira și cei doi copii ai săi s-au mutat în luna aprilie la Miami, departe de Gerard Pique, tatăl băieților, care a rămas în Barcelona, alături de noua sa iubită, Clara Chia Marti.


Citește și:
Bradley Cooper, surprins în compania unei femei misterioase în New York

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people