Kevin Costner va trebui să plătească de două ori mai mult decât plănuise pentru pensia alimentară a celor trei copii pe care îi împreună cu Christine Baumgartner.
Potrivit unor documente obținute de Fox News, Kevin Costner va trebui să plătească 129.755 de dolari pe lună pentru pensia alimentară a celor trei copii pe care îi are împreună cu Christine Baumgartner. Se pare că decizia a fost luată marți, de către judecătorul Thomas Anderle, care a respins suma de 51.940 de dolari pe care Costner o propusese inițial. Acesta a stabilit și că actorul va trebui să plătească 200.000 de dolari pentru onorariile avocaților și 100.000 de dolari pentru cheltuielile de expertiză. În plus, fostul cuplu va trebui să împartă în mod egal cheltuielile legate de sănătate, sport și ale activități extrașcolare ale celor trei copii pe care îi au împreună.
Baumgartner, în vârstă de 49 de ani, a cerut într-o primă fază 248.000 de dolari pe lună drept pensie alimentară. Costner a respins cererea fostei sale soții, susținând că nu-și poate permite această sumă. În plus, acesta a acuzat-o Christine că a cerut o pensie alimentară atât de mare pentru a-și finanța cheltuielile personale, inclusiv proceduri cosmetice, cumpărături și alte lucruri care nu au „nimic” de-a face cu copiii ei.
TMZ a anunțat recent că Baumgartner, care a depus actele de divorț pe 1 mai, refuză să părăsească casa pe care o împarte cu Kevin Costner. Se pare că actorul în vârstă de 68 de ani a apelat la ajutorul unei instanțe pentru a o face pe Christine Baumgartner să se mute.
Conform documentelor obținute de TMZ, Costner a susținut că fostul model refuză să părăsească locuința, în ciuda contractului prenupțial pe care îl au și care arată că Baumgartner ar avea la dispoziție 30 de zile pentru a părăsi domiciliul. Actorul ar fi mai fi declarat și că fosta lui parteneră face acest lucru a-l constrânge să „accepte diversele ei cerințe financiare.”
În cele din urmă, un judecător i-a ordonat săptămâna trecută lui Baumgartner să părăsească casa pe care o împarte cu actorul până la data de 31 iulie.
Recent, o sursă apropiată a vorbit despre motivul care a determinat-o pe Christine Baumgartner să depună actele de divorț, precizând că aceasta era nemulțumită de programul de lucru mult prea încărcat al lui Kevin.
„Christine vrea ca ei să petreacă timpul în familie, acasă, în Santa Barbara. În timpul filmărilor, Kevin nu este foarte prezent. Absența lui a fost foarte grea pentru ea”, a declarat sursa pentru PEOPLE.
Aceasta a adăugat și că: „Christine nu vrea ca soțul său să se arunce într-un alt proiect. Este obsedat de filmările la Horizon încă de anul trecut. Ea nu a fost fericită din cauza asta.”
De asemenea, o altă sursă a precizat că „uneori, cariera lui a avut întâietate față de viața de familie. Kevin nu prea a mai fost acasă de ceva vreme din cauza filmărilor, a popularității Yellowstone și a timpului necesar pentru celelalte proiecte ale sale. A fost foarte solicitat.”
„Tot acest succes și entuziasmul legat de noul proiect probabil că i-au distras atenția de la familia sa mai mult decât și-a dat seama”, a mai spus sursa, potrivit PEOPLE.
Kevin Costner a răspuns la petiția lui Christine Baumgartner, cerând, de asemenea, custodia comună a copiilor. Cu toate acestea, se pare că actorul a fost complet șocat de decizia designerului.
„Kevin a fost foarte surprins de acțiunile Christinei. Este evident că nu vrea divorțul și că ar primi-o înapoi. Este dezamăgitor, el o iubește și își iubește copiii”, a declarat o sursă pentru Page Six.
Foto: Arhiva ELLE