Noi detalii despre cartea de memorii a Prințului Harry

Spare, cartea de memorii a Prințului Harry, va fi lansată la începutul anului viitor.

Cartea de memorii a Prințului Harry va fi lansată pe 10 ianuarie 2023. Potrivit Daily Mail, cartea autobiografică de 416 pagini ar fi trebuit să ajungă pe rafturi în această toamnă, însă lansarea a fost amânată în semn de respect pentru Regina Elisabeta a II-a. În plus, se pare că Ducele de Sussex a dorit să facă o serie de modificări pe ultima sută de metri, temându-se că versiunea finală a cărții „ar putea să nu fie prea bine primită' după moartea monarhului.


Însă, chiar dacă mai sunt luni bune până la lansare, cartea deja stârnește controverse. Inclusiv numele ales, Spare (Rezervă), pare să fie un afront adus familiei regale. Potrivit The Sun, titlul face referire cel mai probabil la „moștenitorul și rezerva', o expresie folosită pentru a-i descrie pe Harry și pe fratele său, Prințul William.

„Cu onestitatea sa crudă și fără menajamente, Spare este o publicație de referință, plină de intuiție, revelații, autoexaminare și înțelepciune greu de obținut despre puterea eternă a iubirii asupra durerii. Spare îi duce pe cititori înapoi la una dintre cele mai cutremurătoare imagini ale secolului XX: doi băieți, doi prinți, mergând în spatele sicriului mamei lor, în timp ce lumea privea îndurerată și îngrozită', se arată într-un comunicat de presă oferit de Penguin Random House.


Deși cartea va putea fi achiziționată pentru suma de 28 de lire sterline, unii retaileri, precum WHSmith, au anunțat că autobiografia poate fi cumpărată acum la jumătate de preț.

Prințul Harry ar fi primit deja un avans de 18,4 milioane de lire sterline pentru cartea sa, adică jumătate din suma totală stipulată în contract. Cartea va apărea în 16 limbi, fiind tradusă inclusiv în limba română. În plus, va exista și o ediție audio citită chiar de către Prințul Harry.

Autorul Richard Fitzwilliams a sugerat că familia regală ar fi „foarte îngrijorată' de modul în care cartea este promovată. „Este un titlu senzațional și implică faptul că scriitorul nu a fost apreciat sau, cu siguranță, că nu s-a simțit în centrul evenimentelor', a declarat el pentru MailOnline.

Citește și:
Cât costă o cină alături de Meghan Markle la un eveniment caritabil

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people