Nicoleta Nucă, primele declarații după ce a fost eliminată de la „Bravo, ai stil! Celebrities”

Nicoleta Nucă a fost eliminată din competiția Bravo, ai stil! Celebrities.

Nicoleta Nucă, primele declarații după ce a fost eliminată de la "Bravo, ai stil! Celebrities"

În cadrul galei care a avut loc în weekend, Nicoleta Nucă a fost eliminată din competiția Bravo, ai stil! Celebrities, primind cele mai puține voturi din partea publicului. Astfel, ea este a doua concurentă care părăsește show-ul după eliminarea cântăreței Olga Verbițchi.

După difuzarea galei Bravo, ai stil! Celebrities în cadrul căreia a fost eliminată, Nicoleta Nucă a transmis un mesaj fanilor prin intermediul contului ei de Instagram.

„Aveam impresia că vreau să spun atât de multe despre cele întâmplate, dar, de fapt, nu e prea mult de zis despre eliminarea mea de la Bravo ai stil, decât că am plecat cu capul sus așa cum am făcut-o de fiecare dată în viață. A fost un proiect în care am acceptat să particip din curiozitatea de a face ceva nou și diferit, de a ieși din zona mea confort -muzica- și unde îmi propusesem să fiu eu autentică, sinceră, fără măști, fără ipocrizie, teatru si caterincă doar de dragul show-ului.

În prima Gală am ales cu un motiv să cânt anume Fata din oglindă' și nu orice altă piesă din repertoriul meu. Așa cum am scris textul piesei cu sufletul deschis, așa am ales să vin și în fața voastră, autentică și sinceră, corectă și calmă, exact așa cum sunt în viața de zi cu zi. Mi-am dorit să deschid ușa spre mine cea REALĂ, un cumul de experiențe pozitive și negative, care m-au adus la forma actuală pe care ați văzut-o pe parcursul proiectului.

Poate am părut inflexibilă în viziunea unora, dar acum ceva timp mi-am făcut o promisiune de la care nu vreau să mă mai abat în nici un caz, și anume să nu mai încerc sa-i mulțumesc pe alții, punându-mă pe mine în plan secund, mi-am promis că nu voi mai încerca sa par expansivă, extrovertită și interesată de teme și situații superficiale, doar ca să dau bine' pe TV. Dacă tot se numesc reality-show' genul ăsta de emisiuni, ar trebui să se promoveze mai mult realitatea fiecăruia și să se accepte și încurajeze personalitatea și felul de a fi al fiecăruia, pentru că asta face lucrurile mai frumoase și interesante: UNICITATEA fiecăruia dintre noi!

Mulțumesc din suflet încă o data tuturor celor care m-au susținut și mă susțin în continuare, indiferent de parcursul carierei mele!”

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Nicoleta Nuca (@nicoletanuca)


Cele opt concurente rămase în acest sezon, mai exact Anda Adam, Ruxi, Sensy, Mădălina Pamfile, Otniela Sandu, Ioana Filimon, Viviana Sposub și Carmen Negoiță sunt pregătite să își demonstreze abilitățile stilistice în cadrul show-ului, dar și să câștige simpatia telespectatorilor, care le-au urmărit până acum activitatea. Ele luptă pentru titlul de Cea mai stilată femeie din România, dar și pentru premiul în valoare de 100.000 de lei.

Citește și:
Raluca Bădulescu răspunde perfect celor care îi critică stilul vestimentar

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people