Nicole Kidman, criticată din nou pe rețelele de socializare: „Ceva e în neregulă cu fața ta”

Fanii o acuză pe actrița în vârstă de 54 de ani că ar fi apelat la prea multe intervenții estetice.


Nicole Kidman a fost aspru criticată de fanii ei, după ce a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care se află alături de regizorul Lulu Wang. Aceștia au acuzat-o pe actrița în vârstă de 54 de ani că ar fi exagerat cu operațiile estetice și că fața sa arată complet diferit.


„Ce ți-ai făcut la față?!?!?!!!? Începi să arăți ca un monstru, e trist fiindcă erai frumoasă', a scris un fan. „Nu semeni cu tine, Nicole', a comentat un altul. „Ceva e în neregulă cu fața ta', a declarat o altă persoană.

În ceea ce privește opinia experților, medicul estetician Dara Liotta crede că Nicole Kidman ar fi apelat recent la o intervenție estetică sau că a editat extrem de mult fotografia. A declarat pentru The Post că actrița și-ar fi făcut un lifting facial, remarcând faptul că are câteva cicatrici în zona urechilor.


David Shafer, un alt medic estetician, crede că aspectul întinerit al lui Nicole Kidman poate fi rezultatul unor injectări cu toxină botulinică. „În această imagine Nicole are o strălucire tinerească și o piele netedă. Poate fi vorba de filtre, de botox sau de fillere', a spus medicul pentru The Post.

Actrița s-a mai confruntat recent cu un val de critici, după ce a apărut pe coperta revistei Vanity Fair într-o ținută pe care fanii au considerat-o nepotrivită. Este vorba despre o fustă extrem de scurtă, cu talie joasă și o bustieră ce lasă la vedere sutienul. Ambele piese fac parte din colecția de primăvară a casei de modă Miu Miu și au fost intens dezbătute încă din momentul lansării. Ținuta a fost completată de o pereche de șosete gri și lungi și de o pereche de loafers.

„Este o actriță realizată, nominalizată la Oscar. De ce e îmbrăcată ca o elevă?', a fost unul dintre comentariile de pe pagina de Instagram a revistei Vanity Fair. „Aș vrea să știu care a fost conceptul… pentru că nu îl înțeleg', a scris o altă persoană. „Nicole Kidman este incredibilă, dar styling-ul este oribil. Sunt șocată că a acceptat așa ceva', a adăugat un alt fan.


Citește și:
Naomi Campbell a emoționat cu o fotografie rară cu fiica ei

Foto Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video