Nicole Cherry, despre industria manelelor: ,,Nu le suportam când eram mică, acum le ascult fără probleme”

Nicole Cherry, despre industria manelelor: ,,Nu le suportam când eram mică, acum le ascult fără probleme”

Încă de când era copil, Nicole Cherry și-a dorit să devină cântăreață, iar ambiția și talentul au dus-o pe drumul celebrității. Încurajările familiei și a profesorului ei de canto i-au dat încrederea că poate să ajungă o artistă cunoscută.

Invitată la Podcastul lui Damian Drăghici, artista a povestit cum și-a descoperit pasiunea, și anume muzica. Totul a început la un club de muzică, îmbinând școala cu orele de canto și cu diverse festivaluri la care a participat: ,,am bătut la prima ușă, dar era închisă. M-am dus la ușa din capăt, dar era tot închisă și, când m-am întors, se deschisese prima ușă. Era profesorul meu, care e și acum. M-a ținut un an pe bară, apoi m-a pus în mai multe grupuri vocale. Și-a dat seama că eu evoluam mult mai repede când am ajuns să cânt doar cu o singură persoană', a explicat Nicole Cherry.

Artista s-a apucat de muzică la nouă ani și recunoaște că asculta, în familie, piese grele ale unor cântăreți celebri, printre care Frank Sinatra și Aretha Franklin: ,,eu nu suportam manelele când eram mică, spre deosebire de acum, când le ascult și nu am nicio problemă', a mai continuat Nicole la podcast.

Cum și-a ales numele de scenă 

Vedeta s-a lansat în industria muzicii la 14 ani, iar cu doi ani înainte artista se gândea deja cum va fi numele de scenă. Cântăreața i-a sugerat tatălui său că îi place să i se spună Nicole, așa cum o alinta mama sa: „îmi trebuia un al doilea nume de scenă și îmi imaginam că atunci când mă strigă la decernarea premiilor Grammy, numele să fie unul internațional, să mă poată recunoaște oricine', a mărturisit Nicole la podcast.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people