Nicole Cherry, declarații emoționante despre rolul de mamă: „Îmi doresc pentru Anastasia ce o face pe ea fericită”

Artista a vorbit și despre cum vede viitorul fetiției sale, declarând că o va susține în orice alegere.

Nicole Cherry, declarații emoționante despre rolul de mamă: "Îmi doresc pentru Anastasia ce o face pe ea fericită"

La vârsta de 24 de ani, Nicole Cherry este o mamă tânără și frumoasă, care se declară o norocoasă pentru familia pe care o are.

Nicole Cherry se află într-una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei, fiind mama unei fetițe superbe. Pe măsură ce fiica ei crește într-un ritm rapid și lucrurile se schimbă în fiecare zi, cântăreața împărtășește experiențele sale din noul rol de mamă. Concurenta de la „Te cunosc de undeva” se bucură de fiecare clipă petrecută alături de Anastasia.

Nicole Cherry este o figură cunoscută încă din adolescență, când, la doar 14 ani, a cucerit industria muzicală din România. Piesa Memories a rămas în amintirea tuturor. Cu trecerea anilor, Nicole Cherry s-a dezvoltat și a evoluat constant, ajungând să aibă acum o familie superbă, de care se bucură în fiecare zi. Artista a împărtășit cum se descurcă în calitate de mamă, având în vedere că trebuie să îmbine și o carieră profesională de succes.

„Până acum, cred că tot ce am reușit să fac este să îmi împart timpul bine. Echilibrul ajută în orice. În rest, am și un copil bun care, de fiecare dată, îmi dă doza de energie de care am nevoie să merg mai departe. Chiar dacă dorm mai puțin, chiar dacă nu reușesc că le fac pe toate, nu pun presiune pe mine, încerc să mă accept și cu bune și cu rele și să îmi dau timp și mie. Dar nici nu mă dau bătută, sunt o fire luptătoare!”, a declarat Nicole Cherry în interviul acordat publicației Adevărul.

Artista a vorbit și despre cum vede viitorul fetiției sale, declarând că o va susține în orice alegere pe care o va face Anastasia.

„Eu îmi doresc pentru Anastasia ce o face pe ea fericită. Atâta timp cât ea va fi fericită cu job-ul pe care îl va avea, cu ce va alege să facă, eu o voi susține și mă voi bucura pentru ea. Niciodată nu am fost de acord cu părinții care își doreau să devină ceva arunci când vor crește, nu au reușit și au forțat copii. Nu cred că asta ajută. Până la urmă trebuie să ne alegem fiecare ce ne dorim, ce ne face fericiți, pentru că azi suntem, mâine nu mai suntem. Nu se știe niciodată ce schimbări vor fi în viața noastră și cel mai bine este să ne facem propriile alegeri”, a mai spus ea pentru sursa citată.

În prezent, Nicole Cherry este o artistă de succes, dar această reușită nu a fost obținută ușor și fără provocări. Drumul său în industria muzicală a fost plin de încercări. Chiar de la începutul carierei sale, a fost supusă unor obstacole, cum ar fi interdicția de a mai cânta impusă de un producător cu care colabora. Cu toate acestea, ea nu s-a lăsat descurajată și a continuat să lupte pentru visul ei de a fi o artistă cunoscută.

„Memories, multe dintre persoanele de atunci… nimeni nu știa, pentru că treaba asta trebuia ascunsă și trebuia dat cezarului ce e al cezarului. Toate laudele erau într-un singur loc. Așa am și avut acordul la acel moment. Eu, oricum, neștiind ce se întâmplă cu o piesă. Că e important să ai niște procente din acea piesă, că e important și că e mare lucru pentru un artist și să știe să compună. Să spună asta oamenilor și să se laude. Eram mică. Îmi doream să mă fac auzită, să mi se confirme că nu visez. Atunci mi s-a spus că nu pot să merg peste tot unde vreau eu. Cumva, mi s-a zis că dacă vreau să stau doar acolo, dacă nu, să nu mai cânt. Pentru mine a fost un moment foarte greu. Mi-am dat seama că nu puteam să fac mai mult acolo. (…) Eu ca să ies din acel contract, eu a trebuit să plătesc. Eu am ieșit plătind din acel contract. Ca să nu-mi închid cariera, a trebuit să plătesc un prim contract al meu. Ca să pot să cânt.”, a povestit artista în podcast-ul lui Mihai Morar.

Citește și:
Ce decizie au luat Cleopatra Stratan și Edward Sanda după ce s-au întors de la America Express

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people