Nicola Peltz a explicat de ce nu a purtat la nunta cu Brooklyn Beckham o rochie de mireasă creată de Victoria Beckham.
Potrivit știrilor apărute în ultima perioadă în presa internațională, între Victoria Beckham și nora sa, Nicola Peltz, se duce un adevărat război. „Nu se suportă și nu își vorbesc”, a declarat recent un apropiat al familiei.
Într-un interviu acordat alături de soțul său, Brooklyn Beckham, pentru revista Variety, actrița în vârstă de 27 de ani a vorbit pentru prima oară despre presupusul conflict cu Victoria Beckham. Aceasta a declarat că zvonurile nu sunt reale și că e de părere că întreaga poveste a pornit de la faptul că nu a purtat o rochie de mireasă creată de Victoria Beckham.
„Aveam de gând, și chiar îmi doream, dar cu câteva luni înainte și-a dat seama că atelierul ei nu o poate face, așa că a trebuit să aleg o altă rochie”, a declarat Nicola Peltz, care a ales în cele din urmă să poarte o rochie Valentino.
Aceasta a ținut să precizeze și faptul că Victoria Beckham nu i-a interzis să poarte o rochie ce aparține brand-ului său. „Nu mi-a spus: „Nu o poți purta.” Eu nu am spus: „Nu vreau să o port”. Brooklyn Beckham a intervenit și el pentru a clarifica situația, declarând că: „toată lumea se înțelege, ceea ce este bine.”
Chiar dacă Nicola Peltz a declarat că angajații Victoriei Beckham nu au reușit să termine la timp rochia, mai multe persoane apropiate fostei membre Spice Girls au purtat la nuntă creațiile sale. Printre acestea s-au numărat Eva Longoria, mama sa, Jackie Adams, dar și iubita de atunci a fiului ei Romeo, Mia Regan.
În ciuda afirmațiilor actriței, o sursă apropiată a declarat că disensiunile sunt reale și că acestea nu le vizează doar pe Victoria și pe Nicola.
„Victoria și Nicola sunt doar victime colaterale. Nu e vorba doar despre două femei. E vorba despre două familii. E clar că există o problemă între cele două familii. Toată lumea trebuie să își găsească locul. Pur și simplu încă nu s-au conectat”, a declarat sursa pentru Page Six.
Aceasta a adăugat și că între cele două familii „există diferențe culturale” și că David și Victoria „nu pot fi controlați cu banii familiei Peltz.”
În ceea ce privește nunta celor doi tineri, sursa a mărturisit că familia Peltz a fost cea care s-a implicat masiv în organizarea evenimentului.
„Nunta a fost în mare parte o producție Peltz. Fiecare familie a avut propria masă la recepția somptuoasă, în timp ce tinerii căsătoriți au stat la o masă separată. Să recunoaștem, nunțile sunt destul de dificile, dar cu atât mai dificile atunci când ai de-a face cu două familii bogate și complicate.”
Foto: Hepta