Nicola Peltz, noi declarații despre conflictul cu Victoria Beckham: „Nicio familie nu e perfectă”

Nicola Peltz a declarat că între ea și Victoria Beckham nu există o „dispută”.

Nicola Peltz a vorbit din nou despre conflictul cu soacra ei, Victoria Beckham. Într-un interviu acordat publicației The Times, actrița în vârstă de 27 de ani a negat faptul că între ea și mama lui Brooklyn ar exista o „dispută', aducând din nou în conversație decizia de a nu purta o rochie de mireasă creată de Victoria.


„Nu este o dispută! Văd peste tot cuvânt ăsta: dispută, dispută, dispută. Cred că totul a început, și am mai spus asta înainte, pentru că nu am ajuns să port rochia de mireasă creată de Victoria, dar adevărul este că mi-am dorit foarte, foarte mult să o port și mi s-a părut atât de frumos că mama lui Brooklyn a vrut să o facă pentru mine! Și am fost foarte încântată să o port! Și nu am ajuns să o port', a declarat Nicola.

Actrița a mai spus și că o întristează când citește „lucruri în care oamenii spun că nu aveam de gând să o port. Pur și simplu nu este adevărat'. În plus, aceasta a ținut și să sublinieze că „nicio familie nu este perfectă'.

Recent, într-un nou interviu acordat revistei Grazia USA, tânăra actriță a mărturisit că după ce Victoria Beckham a acceptat să îi creeze rochia de mireasă, designerul nu i-a mai dat niciun semn timp de câteva zile bune. Apoi, într-un final, a anunțat-o că atelierul său nu își poate respecta promisiunea făcută.


„Ne-am conectat pentru a crea rochia, apoi au trecut câteva zile și nu am mai auzit nimic din partea ei. Victoria a sunat-o pe mama mea și i-a spus că atelierul ei nu o poate face.'

Aceasta a adăugat și că „plănuiam să port o rochie de mireasă creată de Victoria și am fost cu adevărat încântată să pot purta un model creat de viitoarea mea soacră. Mi s-a părut atât de frumos și o poveste atât de frumoasă.'

După ce designerul a anunțat-o că nu îi va face rochia, Nicola Peltz s-a consultat cu mama ei și cu stilista ei, Leslie Fremar, pentru a găsi o altă opțiune.

„Așa că am vorbit cu mama mea și cu Leslie și le-am spus: „Ei bine, din păcate, acest lucru nu se poate întâmpla, așa că… care este următorul pas?' De foarte mult timp sunt o fană Valentino. Am fost foarte norocoasă că am putut să călătoresc la [atelier] pentru a încerca rochia. Asta s-a întâmplat cu adevărat.'

Deși Brooklyn este extrem de apropiat de părinții săi, are o poziție fermă față de toată această situație, declarând că: „Soția mea este, evident, prioritatea mea și nu vreau să o văd supărată niciodată. Ne susținem 100% și mergem împreună mai departe.'


Citește și:
Tom Brady și Gisele Bündchen au divorțat după 13 ani de căsnicie

FOTO: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people